Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Sfântul Ierarh Dionisie

Pe 25 octombrie 2018, s-a întâmplat ceva ce a trecut oarecum neobservat (s-a vorbit, totuși, în unele locuri, de exemplu, la TV Trinitas, vezi https://www.youtube.com/watch?v=DGO iEuh_0-c), dar care este demn de subliniat, mai ales acum, la vremea Centenarului Marii Uniri, mai ales pe aici, prin România de la Argeș: episcopul Dionisie Erhan a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Mitropoliei Basarabiei, și va fi pomenit în fiecare an în data de 17 septembrie, sub numele Sfântul Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe-Ismail.
Evenimentul mă bucură din mai multe puncte de vedere.
Pornesc dinspre motivele locale. În 1940, după ce Armata Roșie a ocupat Basarabia, cel mai recent sfânt al calendarului nostru (și, cred, cel mai tânăr: s-a născut acum 150 de ani, în Bardar, judeţul Lăpușna, Basarabia), s-a refugiat în România, unde, din 16 iulie 1940 până în 11 iulie 1941, a fost episcop delegat al Eparhiei Argeșului. Bătrân și suferind, în 1941 a revenit în Basarabia, s-a pensionat și a mai trăit până în septembrie 1943; este înmormântat la Mănăstirea Suruceni, unde fusese călugăr și apoi stareţ.
În România, în particular, la Curtea de Argeș, a venit și cu alţi membri ai familiei. Nepotul său, Teodor Erhan (1916-1988), a scris poezie, a lăsat urme în cultura orașului. Are încă rude în Curtea de Argeș și București.
Ştiind acestea și în contextul unui proiect de ridicare a unui bust de bronz la Suruceni (bustul s-a turnat, a ajuns la Chișinău, așteaptă doar să fie pus pe soclu), episcopul Dionisie Erhan a fost prezentat de mai multe ori în revistă (ianuarie, februarie și aprilie 2015). În primul dintre episoade am reluat articolul pe care i l-a dedicat Gala Galaction, apărut în 29 septembrie 1943 în Informaţia zilei, la mai puţin de două săptămâni de la trecerea la cele veșnice a episcopului. Textul merită recitit, e premonitoriu, reiau doar două rânduri de la mijloc – „Era un suflet dăruit de sus cu incomparabilul dar al credinţei. Era o inimă încinsă de focul tainei creștine.” – și paragraful de încheiere: „Auză vrednicul arhiereu Dionisie, când va veni în faţa Cerescului Stăpân: Bine, slugă bună și credincioasă! Intră întru bucuria Domnului tău! (Matei, 25, 21)”
Semnificative mi se par însă alte aspecte. Dionisie Erhan nu este un sfânt-martir, el este un sfânt al lucrului pentru credinţă și pentru Unire. Revin la Gala Galaction: „Dionisie Erhan a avut un rol puţin cunoscut lumii mai depărtate și o activitate lungă în zilele măreţe ale Unirii. În Mănăstirea Suruceni, al cărei stareţ era, călugărul Dionisie Erhan îi aduna pe prieteni, sfătuia, hotăra... în ceasurile cele grele premergătoare. Toţi basarabenii patrioţi de acum un sfert de veac au fost dacă nu ucenicii, dar cel puţin bine sfătuiţii vânjosului patriot Dionisie Erhan.”
La Chișinău se vorbește și despre canonizarea unui alt înalt prelat basarabean din acea vreme, apropiat de altfel al episcopului Dionisie Erhan, Mitropolitul Gurie Grosu, „binecuvântătorul Unirii” (a se vedea numerele din noiembrie și decembrie 2018 ale revistei) – mărturisesc că mi-ar plăcea ca Mitropolia Basarabiei să propună din nou, iar… Ar fi un mod profund și trainic prin care BOR „ar trece Prutul”, pentru că i se reproșează uneori că nu a făcut-o suficient de vizibil.
Sfinţii Unirii… cei care au lipit bucăţi ale hărţii României, sfinţi alături de ostașii care au făcut același lucru cu sângele lor, sfinţi alături de martirii Ardealului, uciși mișelește în preajma Marii Uniri (s-a scris de mai multe ori în revistă despre asta, apar detalii și în numărul de faţă), apoi, la vremea hortistă. Remarcam și altădată: dincoace de munţi e plină ţara de monumente ale eroilor, dincolo de munţi apar mai ales monumente ale martirilor…
Ar trebui canonizaţi și eroii Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului, și martirii Ardealului. Oricum, din cer ei ne veghează – și ne mustră…
Spun aceasta și gândindu-mă la diata-testament a Sfântului Ierarh Dionisie (dictată în spital, în septembrie 1943), din care reiau câteva rânduri:
Neamului meu întreg îi doresc întregirea graniţelor și atingerea tuturor idealurilor, la care am aspirat noi și strămoșii noștri și pentru care noi adesea ne-am pus în primejdii mari, scăpând de la dușmani până și pe acei ce plecau în 1918 să șteargă hotarul nedrept al Prutului. Cu limbă de moarte îndemn pe toţi la unire, bărbăţie și credinţă, întru apărarea sărăciei și moșiei românești, strânși uniţi în jurul Tronului și Conducătorului nostru.
Fraţilor români, să faceţi ca tot ce-i românesc să fie veșnic și nepieritor!
(Icoana alăturată este reluată de la http://manastireasuruceni.md/articole/ episcopul-dionisie-erhan-comemorat-la-150-de-ani-de-la-nasterea-sa.html, iar testamentul poate fi găsit la http://manastirea suruceni.md/dionisie-erhan/testamentul-preasfintitului-episcop-dionisie-erhan.html)