Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Care este numele acestor vremuri?

Pentru cititorul care a fost interesat de jocuri logice (înaintea ETS – Era Telefoanelor Smart, iată deja o propunere – pentru că acum sunt la modă „jocurile din degete”, nu cele „din neuroni”), întrebarea dinainte trimite probabil la titlul unei delicioase cărți de „logică distractivă” care se intitula chiar Care este titlul acestei cărți? A apărut în 1978 și era scrisă de Raymond Smullyan (1919-2017), „matematician, magician, pianist, logician, taoist și filosof american” (Google). E adevărat, apărea pe copertă și un subtitlu: „Ghicitoarea lui Dracula și alte jocuri logice”, iar Google ne explică: „În puzzle-urile Transilvania, jumătate din personaje sunt nebune și cred doar lucruri false, iar cealaltă jumătate este alcătuită din personaje sănătoase și cred doar lucruri adevărate. Mai mult, oamenii spun mereu adevărul, iar vampirii mint întotdeauna. De exemplu, un vampir nebun va considera «2+2 nu este egal cu 4» drept adevăr, dar va minți cu privire la acesta și va spune că este fals. Un vampir sănătos știe că «2+2 = 4» este adevărat, dar va minți și va spune că nu este. Aplicăm aceleași reguli și în cazul oamenilor. Așadar, tot ce susține un om sănătos sau un vampir nebun este adevărat, în timp ce tot ceea ce susține un om nebun sau un vampir sănătos este fals.”

Câteva întrebări preliminare: De unde până unde se întinde Transilvania? Mai sunt vampiri pe acolo, care este proporția lor în populație, cine predomină, oamenii sau vampirii? La fel cu distincția sănătoși-nebuni. Nu cumva fiecare dintre noi este puțin transilvănean, puțin vampir, puțin nebun – măcar în funcție de împrejurări?

Au legătură întrebările și cu provocarea din titlul rândurilor de față. Are cineva suficientă îndrăzneală-inspirație să dea un nume vremurilor pe care tocmai le parcurgem?

Aici e, desigur, marea dificultate, că tocmai parcurgem aceste vremuri. Pe muntele Fuji, muntele Fuji nu se vede... O glumă despre chinezi, semnificativă ca toate glumele din categorie, spune că un istoric chinez, întrebat ce părere are despre Revoluția Franceză, a răspuns că la numai două secole distanță suntem prea aproape pentru a putea formula o opinie…

Ce să facem atunci noi, trăind chiar în miezul acestui ev aprins, în plin incendiu?! Să imităm epocile numite după materialul din care se confecționau uneltele? După piatră, bronz, fier, ar urma plasticul, siliciul, pământurile rare? Dar și informația e o formă a materiei – de ce să nu alegem Epoca Informației? Mai generoasă pare ideea care pleacă de la periodizări – Antichitate, Evul Mediu… Poate Evul Post, lăsând prefixul suspendat, că tot se abuzează de el: postmodernism, post- postmodernism, post-umanism (în pereche cu trans-umanism) – și ne întoarcem în post-Transilvania lui R. Smullyan: post-adevăr!

Cred că aceasta este eticheta cea mai potrivită realității, cea pe care ne-ar sugera-o orice om sănătos și orice vampir nebun.

Vremea schizofreniei generalizate, indusă și întreținută profesionist, sistematic, în care albul e numit negru și negrul e numit alb, în funcție de interese politice, locale, regionale, globale, peste toate tronând interesele financiare, în care nu știi dacă ceea ce vezi pe un ecran, fie el mai lat sau mai îngust, chiar este ceea ce ți se spune că vezi, „profesorii” de platou TV, cu chelie sau nu, cu cravată sau nu, transformă îngerii în demoni și demonii în îngeri cu o seriozitate de om nebun sau vampir sănătos care l-ar deruta și pe logicianul-magician-taoist, cuvintele își schimbă sensul în fiecare anotimp, neologismele din familia fake-news, deep-fake, woke, cancel culture,… intră direct în fondul principal al limbii, realitatea bate filmul și filmul înlocuiește realitatea, președinții de țară fac figurație în clipuri de promovare a vaccinurilor și armelor, personaje anoste până mai ieri, dar manevrate de păpușari hămesiți și cinici, sunt urcate brusc pe podium, cetățeanul turmentat votează, se miră, mai trage o dușcă și mai spune un banc-înjurătură, zilnic se apropie o catastrofă, criză, pârjol, inundație, pandemie, război, meteorit, la un click distanță ne pândește IA (mă rog, AI, pronunțat snob ei ai), algoritmii care deja scriu texte atât de bine că nu mai e mult până nu vom mai ști cine e autorul poveștii pe care se bazează mitologia, religia, politica, un om, ca până acum, sau un (ro)bot care se pretinde om – Y.N. Harari dedică multe pagini acestui subiect în recenta sa carte Nexus, o scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA (Polirom, București, 2024), iar Harari chiar știe istorie, nu anunță apocalipsa, ci o descrie…

Așadar, care este/va fi numele acestor vremuri?

Competiția rămâne deschisă, dar miza e mai mult teoretică. Întrebarea mai relevantă-urgentă este: când (aproape) toată Europa (și o parte din lume, dar sunt semne de însănătoșire în unele locuri) a devenit o Transilvanie smullyană, ce se poate spune despre Dacoromania, cea de la Nistru pân’ la Tisa)? După cum merg lucrurile, nu cumva e în pericol să rămână ultimul bastion al vampirismului? Ce facem? Folclorul recomandă usturoiul și crucea, mai cinematografic-gotic, Bram Stocker adaugă și țepușa de lemn… Alegem ceva sau mai tragem o dușcă?... usturoiul lor de vampiri!...