Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

După zece ani

M-am mai întrebat și altădată: sunt mulți zece ani, sunt puțini? Dacă ar fi vorba de douăzeci, ar fi aproape măsura unei generații, ca în romanul cu muschetari, în cazul de față, răspund nedecis: depinde din ce direcție se face evaluarea. Privind spre viitor, zece ani sunt mulți, privind înapoi, parcă ieri era toamna lui 2010, când prinsese contur ideea, temerară atunci, de a scoate o revistă lunară, de cultură, la Curtea de Argeș, un orășel de deal-munte, mic spre foarte mic, oricâtă istorie ar duce în spate. Este lung un deceniu și având în minte contextul, nestatornicia vremurilor, dificultățile de tot felul, financiare, birocratice, umane – în ultimele luni, și cele pandemice.

Și totuși, Curtea de la Argeș a împlinit zece ani, a rotunjit 120 de numere în noiembrie, editorial numărând anii, din ianuarie trece în anul al doisprezecelea. Teancuri respectabile trebuie să se fi adunat prin cele vreo 40 de biblioteci din țară cărora le trimit lunar revista.

Destul de multe s-au întâmplat între timp în jurul și sub egida ei.

Printre primele și printre cele mai importante inițiative a fost „înfrățirea” cu Literatura și Arta, de la Chișinău, în conlucrarea spre instituirea și conturarea trainică a unui Pod de Reviste. Era în octombrie 2011, în capitala Basarabiei. Au urmat întâlniri la Curtea de Argeș (și orașele vecine, Râmnicu Vâlcea și Câmpulung) și la Chișinău, s-au alăturat reviste de limbă română din Serbia, alte reviste din România și din Republica Moldova. Pagini cu sigla „Podul de reviste” au apărut în multe dintre lunile ce au urmat. Raia Rogac, cel mai eficient colaborator de la Chișinău, a strâns într-un frumos volum articolele publicate în revistă, apărut de curând la Editura Zodia Fecioarei din Pitești, sub titlul Zidari întru veșnicirea Neamului. Convorbiri, recenzii, eseuri.

Este volumul cu numărul 20 din „Biblioteca Revistei Curtea de la Argeș”, o altă trainică realizare: seria de cărți inaugurată în 2014 cu Seniori ai culturii, vol. I, capătă dimensiuni și prestanță, alte trei titluri au apărut recent, încă pe atâtea sunt în pregătire. Mai ales texte publicate deja în revistă, dar nu numai. O listă a cărților tipărite până acum se găsește la pagina 2.

Apropo de Podul de reviste și de seniorii culturii: Curtea de la Argeș nu a plecat la drum cu un „program” explicit, public, dar, privindu-i colecția, un asemenea program s-a conturat de la sine, ajustându-se și îmbogățindu-se în timp. Nu încerc să-i evaluez impactul, sceptic fiind din acest punct de vedere, în vremea noastră atât de zgomotoasă, reamintesc doar că este o revistă de cultură (nu de literatură), nenegociabil unionistă (plecând de la premisa că unirea în cuget și simțiri este crucială pentru orice unire administrativă), argeșeano-româno-europeană, naționalistă în sensul cuviincios al termenului (deloc îndreptată împotriva cuiva sau a ceva, ci doar dorind să construiască, să cultive și să omagieze tradiția neamului, marile momente și marile figuri ale istoriei și culturii naționale, cu Eminescu începând – repet banalități pe care snobii și năimiții, triste și trecătoare figuri ale anilor din urmă, le ignoră sau le „demistifică”, pătându-și numele și amintirea cu care îi vor încărca pe nepoții lor), încercând să pună umărul la recuperarea memoriei și a valorilor culturale, în sens larg (clasici, interbelici, exil, postbelici, până la „clasicii de lângă noi”, seniorii culturii despre care vorbeam).

Ce a avut revista încă de la început, invocat de multe ori, dar niciodată publicat, a fost un „decalog” care, într-un fel, a ținut loc de program și care de mare ajutor a fost în relațiile cu colaboratorii. Îl reproduc (căci util va mai fi și în continuare), fără a-l comenta: 1. Revistă de cultură, în general; pentru publicul larg, cultivat; 2. Fără politică de partid sau persoană, pro sau contra; „Escu nu există…”; 3. Fără polemici gratuite, „înjurături”, atacuri la persoană; 4. În limba română normată de Academie; 5. Fără autopromovare a redacției (redactorului-șef); 6. Fără literatură inedită (doar despre literatură sau la rubrici mai generale); 7. Revistă a românilor de pretutindeni (cu aplecare spre Basarabia, unionistă); 8. Ușor naționalisto-creștino-monarhisto- anticomunistă (deci „expirată”); 9. Balanță Argeș – restul lumii (provincialism – cosmopolitism); 10. Știința, parte a culturii. Se cer detaliate unele „porunci”, rânduri multe se pot scrie despre fiecare, dar nu fac acest lucru aici, revin la consemnările festive: aproape în fiecare an, am organizat o Zi a Revistei, la Curtea de Argeș – pot zice că frumoase întâlniri au fost toate.

Anul acesta, în condițiile restrictive ale pandemiei, plănuisem o întâlnire a colaboratorilor și prietenilor revistei, pe 14 octombrie, în amfiteatrul Bibliotecii Academiei Române, la București deci. Vorbitori de seamă, din țară, din Basarabia, din Serbia, multe alte lucruri atrăgătoare în program, dar… n-a fost să fie… Rămâne pe anul ce vine, pe Argeș în Sus, prin vară – în preajma bustului lui Eminescu, ridicat în 2017, tot la inițiativa și prin strădania revistei.

Despre altele, la întâlnirea planificată. Acum zece ani, în decembrie 2010, încheiam editorialul cu: „Precum țăranii care pleacă la cale lungă, spunem și noi din prag: Doamne-ajută!”

Acum, închei cu refrenul uneia dintre cele mai interesante variante ale Baladei Meșterului Manole: „Var și cărămidă,/ Că-i pustie multă,/ Că-i lucrare lungă!...”