Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Înainte și după Pandemie

Iarăși am scris titlul cursiv, ca sintagmă de ținut minte, ba chiar aș propune și o prescurtare, utilă în caz de frecventă folosire, î.P. și d.P., ideea fiind că tocmai parcurgem un moment istoric crucial, cu lumea de după mult diferită de cea dinainte, drept care avem nevoie de un „marcaj” pentru acest punct „de cotitură”. Cu fiecare zi care trece și cu fiecare veste venind din lume, sunt tot mai tare convins că multe zile mai avem de ascultat vești din lume despre Covid, iar numărul care însoțea numele bolii, 19, va fi în cele din urmă înlocuit cu un interval, de genul 19-21 (dacă 21 vi se pare prea optimist, mai adăugați…).

Lumea avea nevoie de această lecție, am mai scris asta! Sună cinic, sună retro- profetic (cel mai sigur succes îl au prorocii a ceea ce s-a întâmplat deja…), dar îmi este clar că după patru revoluții industriale (în desfășurare ultima) în vreo 250 de ani, tot cam atâtea revoluții sângeros-ideologice, un secol și ceva de globalizare, consumerism, productivism, mediocrizare și despiritualizare – încă altele se mai pot adăuga listei de „boli ale civilizației”, „civilizația” însăși având nevoie de ghilimele ironice – Mama Pământească și Tatăl Ceresc (o diadă de sugestie ezoterică, dar plină de semnificații „la vedere”) au privit cu îngrijorare spre OM, mult trudita Lor creație, au ridicat fiecare câte o sprânceană dezaprobatoare și au convenit că e nevoie de o corecție. S-a nimerit să fie pârdalnicul de coronavirus. „Inginerit” de lilieci și/sau de pangolini și/sau de ingenioșii mici dumnezei ai laboratoarelor, militare sau civile, chiar nu are importanță, fapt e că el, virusul, „are multe dintre caracteristicile unei arme biologice”, ca să reiau descrierea precaută a mai multor cunoscători. Se poartă ca atare, e contagios și periculos, relativ selectiv, comportă mutații repetate, parcă pentru a întârzia orice vaccin, parcă spre deliciul mass-mediei: pandemie oficială, în direct, zilnic, pe toate ecranele, la toate orele, aruncând în derizoriu orice altceva. Sunt curios dacă cineva face statistici de genul „câte știri Covid la suta de știri”, dar nu sunt curios care este rezultatul, e total previzibil. Dacă s-ar zbura acum pe Marte, curiozitatea nu ar fi cum e pe acolo, ci dacă în cabină s-a strecurat vreun corona-pozitiv…

La finalul editorialului din luna august mă întrebam dacă lumea va învăța ceva din lecția aceasta… Răspund sibilic, la aproape un trimestru distanță: din multe puncte de vedere, aparent, nu; în fond, cu siguranță, da.

Explicații. Tot apar estimări privind procentele cu care va scădea economia anul acesta, pe țări, pe Europa, pe glob, urmate de estimări ale revenirii de anul viitor. Revenire la ce? La starea/stilul dinainte? Doamne ferește! Iar ne gândim la producția de fontă pe cap de locuitor și la consumul de benzină? Iar ne vor obseda banii și distracția? Am văzut și estimări că școala suferă, cultura suferă, oamenii-ca-oameni suferă, dar mai mult formulate de… mame și poeți (după Johan Galtung, cele două categorii de „respondenți” care trebuie primii întrebați „cum o duce societatea”), nu de „oficialități”. Sigur că Institutul Național de Statistică nu poate evalua în procente „recesiunea” în educație, cultură, psihologie socială, dar tocmai aici stă principala diferență între vremea î.P. și cea d.P.

Toți oamenii vor/vom ieși schimbați din pandemie. Pentru început, în rău – la limită, în bine. Micșorați și înfricoșați, mai timorați și mai precauți – chiar dacă, subiecți fiind, nu ne dăm seama de asta, chiar dacă unii fac pe grozavii că n-ar fi așa. Pentru o vreme, „distanțați social” la propriu, nu numai fizic. Teamă de virus, teamă de cei din jur, teamă de autorități, teama autorităților de cei „de pe stradă”. O vreme, cifrele de la TV nu aveau nume și chip, pe la mijlocul verii aproape fiecare dintre noi cunoștea pe cineva „testat pozitiv”, dacă nu chiar „simptomatic”, probabil că pe la mijlocul toamnei vom avea și cunoștințe printre victime. Întrebarea nu mai e dacă, ci când și, mai ales, cum…

După teamă, adversitățile. Perversa și imorala separare între tineri și bătrâni. Necesara separare între specialiști și politicieni. Neproductiva învinuire reciprocă între alegători și aleși, recalcitranți primii, incoerenți ceilalți, ridicola învinuire între partide. Fiecare propoziție poate fi subiectul unui eseu întreg (pamflet?), dar nu merită. În câțiva ani d.P., toate acestea vor părea simple aberații.

Principalele victime ale pandemiei sunt însă copiii. Pentru că o spaimă din copilărie lasă urme pentru toată viața. Pentru că împingerea școlii în virtual, online, este dăunătoare, de la ochi, șira spinării și picioare la creier și inserarea în societate. Pentru că școala e acum sub asediu și o poate lua razna dramatic dacă prevalează părerile guralivilor, snobilor și, lângă ei și posibil în spatele lor, a celor interesați (de vânzarea de hard și soft, de „formarea digitală a profesorilor”, de exploatarea unei oportunități pentru a face bani – în stilul din vremea î.P.).

Despre școală aș vrea însă să discut mai pe îndelete – cu gândul la copii. La nepoții mei. Pentru că, sunt sigur, pentru ei fac tot ceea ce fac Mama Pământească și Tatăl Ceresc… Prin intermediul nostru, al părinților și bunicilor – care, dacă nu suntem bine zgâlțâiți de revere, o s-o ținem, orbi și surzi, ca mai înainte…

Până atunci, reiau (pagina 8) Punctul de vedere al Academiei Române privind educația online (disponibil la www.acad.ro).