Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

A I sau A nu I?

Ierte-mă tristul prinț shakespearian că-i parafrazez dilema, într-o variantă mai puțin existențială, dar atât de mult se vorbește în ultima vreme despre inteligența artificială (IA în românește, AI la originile englezești) încât nu mă pot abține, intru și eu în chat-ul planetar despre subiect, dar cu întrebarea „abreviată” din titlu: este aceasta inteligență? Artificială, cu siguranță, dar chiar e inteligență?... Sunt din plin influențat în a pune întrebarea, sugerând prin formulare îndoiala, de multul zgomot din mass-media, dar și de un incitant articol, Brute force computation and intelligence, apărut în vol. 8 din 2023 al International Journal of Computation, al lui Mihai Nadin, românul- american, informatician-filosof-estetician, un nume cunoscut cititorului revistei, unul dintre cei mai lucizi gânditori ai momentului, prezent și în librăriile noastre, de pildă, cu provocatoarele volume Civilizația analfabetismului și Cumpăna științei, Viitorul contează, ambele apărute la Editura Spandugino, în 2016 și, respectiv, 2022.

Poziția profesorului Mihai Nadin se bazează pe o definiție personală a inteligenței (artificiale) pe care a lansat-o încă din 2019, în revista AI and Society (vol. 34, nr. 2), într-un articol cu titlul și mai explicit: Machine intelligence: a chimera. Reiau această definiție, este plină de semnificație: „Entitățile artificiale ar putea cu adevărat pretinde că sunt inteligente dacă, în executarea unei sarcini, ar folosi cel mult atâta energie și cel mult atâta informație cât folosește o entitate vie în executarea acelei sarcini.” Contează așadar costul, în termeni măsurabili – energie și informație. Rezonabil, dar mult diferit de „definiția clasică” a IA, care nu se interesează decât de imitarea comportării inteligente a omului, indiferent de eforturi. Minsky, un nume mare al domeniului: „IA este știința care produce mașini capabile să efectueze sarcini care ar cere inteligență dacă ar fi efectuate de oameni”. Evident, avem o problemă aici, pentru că încă nu am definit inteligența.

Din păcate, nu progresăm prea mult nici cu definiția cea nouă, ea definește mai degrabă eficiența decât inteligența, comparând viul și ne-viul în efectuarea de sarcini de tip nespecificat. Mai amintesc doar (o face și Mihai Nadin în recentul articol) că Turing, „părintele” calculatoarelor, definea inteligența mașinilor tot prin simularea inteligenței oamenilor, printr-un joc de imitare: un calculator este inteligent dacă poate mistifica un interlocutor uman, pretinzând că este om (s-au propus mai multe variante, din ce în ce mai sofisticate). Inteligența mașinilor a fost între timp legată de jocuri, șahul și GO-ul fiind exemplele tipice, de recunoașterea formelor, procesarea de texte și multe altele.

O stafie bântuie însă internetul în ultima vreme, ChatGPT! Acesta și alte programe mai puțin cunoscute, dar unele chiar mai performante, trec cu brio testul lui Turing, discută cu mare aplomb în limbaj natural, informaticienii sunt entuziasmați de priceperea lor în a scrie și optimiza programe, dar, în termeni de energie și date folosite pentru „învățare” eșuează, tot cu brio, dacă sunt evaluate din punctul de vedere al definiției Nadin. Forță brută în toată puterea cuvântului (calculele privind consumul de electricitate al cloud-ului, al serverelor pe care acesta se bazează, sunt amețitoare), dar, cu toate acestea, ChatGPT bate câmpii cu grație mai tot timpul. „Are sintaxă, dar nu și semantică”, după cum se spune, elegant, și despre vorbitorii umani nu foarte coerenți/consistenți, dar e foarte politicos în a-și cere scuze dacă e atenționat că greșește și în a promite că va fi mai atent data viitoare. Se spune însă că a trecut simularea recentă a bacalaureatului cu 7.50, ceea ce nu e deloc rău pentru Chat – este însă ironic pentru vigilența corectorilor implicați… Iar acum discutăm cu/despre versiunea ChatGPT aflată la vedere, gratis, e de presupus că în colțurile mai umbrite ale cercetării în IA există și versiuni mai… I ale lui.

Dar, toate acestea sunt teorie-gazetărie. În realitate, cea de azi, dar și mai și în cea de mâine-poimâine, lucrurile sunt mai mult decât serioase, aproape chiar atât de serioase precum le prezintă catastrofiștii de serviciu, care fac din IA o a doua... covidenie… Pe de o parte, tocmai pentru că IA este o bună sperietoare. Roboți, șomaj, control, post-umanism. Vor fi toate acestea, dar de-ar fi doar acestea, vom trece, mai mult sau mai puțin teferi, prin ele. IA este însă numai masca/machiajul „de scenă” a/al digitalizării, care deja ne-a schimbat viața și care ne-o va schimba și mai mult. Pentru că IA și digitalizarea există și pentru că aduc profit, în toate sensurile termenului. Aici este „amănuntul” care nu e prins în nicio definiție: folosirea IA de către profitori și de către „băieții răi”, pe care nu-i interesează costurile, mai ales când acestea sunt suportate de alții… Îi includ la „profitori/băieți răi” nu numai și deloc nu în primul rând pe hackeri, ci și guvernele, armata, corporațiile, serviciile de informații, manipulatorii de toate categoriile, teroriștii.

Un detaliu separat, nu însă mult depărtat de zona Chat, dar ținând de IA/digitalizare: s-au făcut investiții uriașe în cercetarea creierului, în interacțiunea directă cu calculatorul. Elon Musk e mai cunoscut în branșă pentru că el e la vedere. La ora asta, cu electrozi așezați pe cap, se pot „citi” gânduri. Mâine, electrozii vor putea sta la distanță (exact cum s-a întâmplat în cazul citirii cardurilor bancare), poimâine, ei vor putea și induce gânduri, iar ce va fi răspoimâine nici nu vrem să ne imaginăm.

Se vorbește insistent despre etică, despre legiferarea domeniului – dar se vorbește în van. Vânare de vânt. S-a lansat de curând și un apel, semnat de multe nume importante ale informaticii internaționale, de a temporiza cercetările și aplicațiile IA. La fel s-a lansat cândva, tot semnat de nume mari, un apel la interzicerea armelor nucleare. Cu ce efect? Giganții informaticii, la fel ca laboratoarele de cercetare ale armatelor, probabil că nici măcar nu surâd atunci când aud de asemenea apeluri. Ar pierde timp surâzând, iar timpul chiar înseamnă bani (și putere) în zona asta.

Recent, și faimosul Yuval Noah Harari a lansat un avertisment privind viitorul omenirii sub impactul IA, invocând puterea „poveștii”, a Cuvântului de-a lungul civilizației umane, subliniind faptul că de-acum nu vom mai ști cine a scris „povestea”, Dumnezeu, omul sau calculatorul… El folosește și un argument foarte plastic și convingător: bombele, fie ele și nucleare, nu produc noi bombe, dar programele IA produc noi programe IA, care foarte ușor ne pot scăpa de sub control. Prin complexitate- sofisticare și prin comoditatea noastră, nu pentru că programele vor dori asta – chiar dacă, prin romanele și filmele SF, găsim destule calculatoare cu voință-conștiință…

Și, apropo de SF, nu vă mai amintesc cum încheiam editorialul de luna trecută…