Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Un Decalog, două decaloguri

Cu inițială majusculă este indicat, desigur, setul de reguli dictate de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. Le reproduc, în versiunea ortodoxă, prescurtată, pentru a sublinia (dincolo de componenta religioasă preponderentă primelor porunci) simplitatea-naturalețea-universalitatea lor ca reguli minimale de bună conviețuire socială: 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine. 2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor. 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert. 4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește. 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. 6. Să nu ucizi. 7. Să nu fii desfrânat. 8. Să nu furi. 9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. 10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

M-am gândit la Decalogul-prototip spre finalul primăverii, când mi s-a semnalat, din mai multe direcții, că în revista Românul australian nr. 256 (director Emil Cică, Melbourne) au fost reluate „Cele 10 porunci ale poporului român” care apăruseră în numărul din 5 octombrie 1930 al ziarului Pământul. Nu știu cine edita acest ziar, nici nu are mare importanță, de remarcat sunt alte lucruri. În românitatea de dincolo de granițele României, în exilul românesc, de la Melbourne-Australia la Toronto-Canada, trecând prin Freiburg-Germania, ca să numesc doar trei puncte aproape coliniare de românism activ, dintre mai multele care există în lume, Ţara și Neamul sunt venerate așa cum se cuvine, așa cum ar trebui să facem și în țară. Apoi, în decalogul din 1930 avem o parte a răspunsului la întrebarea cum de au fost posibile realizările interbelice, în particular (pentru că nu idealizez generalizând), impresionanta pleiadă de mari oameni de cultură ai vremii. Un complex de împrejurări, fără îndoială, dar, peste toate, era emulația de după Marea Unire, era amintirea sacrificiilor făcute pentru aceasta, era patriotismul – cultivat și prin gesturi precum cel al ziarului Pământul. Reiau, din acest motiv, decalogul amintit, valabil și azi – după restilizările de rigoare.

1. Dați copiilor voștri nume românesc! 2. Păstrați-vă graiul, portul și obiceiurile cele vechi românești, pentru că acestea sunt temeliile întregii nații românești. 3. Limba românească este o moștenire din bătrâni și totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată. 4. Adunați toate scrierile precum și toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele și proverbele românești, ca nu cumva să se piardă, dați-le de la gură la gură ca să le știe fiecare. 5. Păstrați-vă legea ortodoxă, bisericile, precum și toate lucrurile din vechime. 6. Nu uitați la orice pas sau lucrare că sunteți Români. Cumpărați tot ce vă trebuie numai de la Români. 7. Fiți mândri dacă sunteți în stare de a învăța pe alții a vorbi limba cea frumoasă românească. 8. Fiți mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moștenit din vechime. 9. Ajutorați totul ce simte adevărat românește. 10. Ca buni români, nu uitați niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credința Lui s-a păstrat binele întregii Românii Mari de azi.

Și vin acum în vremea noastră, aproape un veac mai târziu, și mă întreb și vă întreb care ar putea fi cele 10 porunci ale timpului nostru… Este cineva suficient de inspirat și de brav să propună un decalog-2021? Mărturisesc că am încercat și m-am resemnat curând, și din lipsă de inspirație, și din lipsă de îndrăzneală. O primă versiune, cu „porunci pozitive”, precum cele din 1930, mi-a ieșit „patetic-bombastică- naționalistă” – pun ghilimele pentru că așa ar spune cârtitorii, cei năimiți și cei inconștienți deopotrivă, dacă aș scoate lista la vedere. O a doua versiune, cu interdicții, în spiritul Vechiului Testament, a ieșit… dublu-decalog, căci mi-a trecut prin cap să fiu cât se poate de „operațional” și să-l previn pe cititor cu privire la „miturile sabotoare” în care trăim de trei decenii și care ne-au dus acolo unde constatăm, nemulțumiți și, parcă, resemnați, că am ajuns. Și care sunt mult mai multe decât zece… Și care au devenit mituri (prin repetare în mass-media și prin acceptarea noastră naivă), dar sunt minciuni sadea, unele mai directe, altele mai elaborate, toate interesate, deci nerușinate.

Am ales soluția mai comodă a enumerării a zece asemenea minciuni („poruncile” asociate fiind, se înțelege, de a nu mai crede în ele, de a ieși de sub vraja lor, de a le combate), lăsând cititorului sarcina continuării listei. Un exercițiu care valorează cât o terapie (împotriva cecității mintale). Unele minciuni au autori („cu nume și prenume”, cum sună un șablon al curentei limbi de plastic), dar nu-i numesc, nu merită, spusele lor sunt vinovate, iar ei, implicit, sunt deplorabili. Comentez minimal, din lipsă de spațiu.

Așadar: 1. Industria românească era, în 1990, un morman de fier vechi. În general, tot ce s-a făcut înainte de 1989 era prost, trebuia distrus, vândut, demonizat. Tabula rasa! 2. „Tot ce e bun în România vine din Occident.” (Citat, nedemn, de aceea ghilimelele.) Occidentul trebuie imitat orbește. 3. Statul e un prost administrator, totul trebuie privatizat. (Corect: statul prost, politizat, vândut este un prost administrator… Cum se face însă că există și atâtea state care administrează bine?!) 4. Raiul e în Occident, în România nu se poate trăi, să plecăm cât mai repede. (Termenul-marker este „sparanghel”… Rezultatul este: cinci milioane de români plecați în exil din motive economico-psihologice.) 5. Patriotismul, naționalismul, suveranitatea, identitatea sunt dăunătoare, învechite. (În limba română, dar nu și în alte limbi europene sau de pe alte continente…) 6. Avem nevoie de investitori străini, ei aduc bani și tehnologie. (Și, desigur, ei nu vin pentru a câștiga, adesea cu costuri/riscuri pentru noi, ci din pură filantropie...) 7. E nevoie încontinuu de reforme, de schimbare. (Reforme repetate, cât mai entropice, cât mai controlate din afară. Iar în politică, schimbări pe principiul „plecați voi, să venim noi!” În context, „Apusul își împinse toate ONG-urile încoace” – ierte-mă Eminescu pentru parafrază.) 8. UE e sacrosantă, cine observă că „împăratul este gol” este pus la index. (A se vedea discuția despre euroscepticism.) 9. Românii sunt așa și pe dincolo. (Am mai propus asta: nici măcar să nu mai repetăm mizeriile pe care unii străini și unii indigeni „capturați” de aceștia le proliferează, să ne păstrăm încrederea și demnitatea, nu suntem nici mai așa și nici mai altfel decât alte popoare, lucianboismul este fix ceea ce este, un episod trist-ridicol și atât.) 10. E nevoie de regionalizare, ne-o cere UE, pentru a accesa și folosi eficient banii – alte șabloane ale limbii de plastic. (Un cal troian, repus periodic pe tapet, pandant mitului statul-e-un- prost-manager. În fapt, interese externe de tot felul, unele potențial periculoase, interese locale meschine, politicianisme.)

Deja deca și se poate continua, dar importantă este o „meta-poruncă”, una singură: luciditate, pentru a ieși din capcana în care am fost împinși, profesionist și bine orchestrat, de „mitologii” ultimelor decenii. Și, să revenim la Decalogul autentic, la cel din Pământul 1930, peste toate, la Glossa Eminescului, întrebându-ne și socotind ce e rău și ce e bine. Mai ales, întrebându-ne, ferindu-ne de a mai înghiți orice balivernă (interesată) pe nesocotitelea.