Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

În Ţara Minunilor

Mă grăbesc a spune că am preluat titlul unei incitante (dar posibil derutante) cărți, publicate în 2022 la Editura Aius din Craiova, atenuez „misterul” sugerat de paranteza dinainte precizându-i subtitlul – „Pagini de jurnal american” – și adaug că este scrisă de un nume-garanție, Crisula Ștefănescu, scriitoare, din 1983 și până în 1995, cercetător și redactor la Radio „Europa Liberă”. Pe ultima copertă, o prezentare ușor contradictorie, semnată Jan Cornelius: „Este un text extraordinar, foarte bine scris, dinamic, proaspăt, foarte interesant. (…) Îți vine să iei fermecătoarea protagonistă, din perspectiva de azi înduioșător de inocentă, de mână și să te miri și bucuri alături de ea.” (subl. m., Gh.P.) Păi, nu, zic eu, numai inocentă nu este protagonista, cartea spune mult mai mult decât pare, dincolo de „glazura” turistic-colorată, de faptele diverse, oameni, locuri, mirări, anecdote și citate (toate cu noimă!), filme și cărți prezentate pe scurt, comparațiile aparent uimite între cele din America și cele din Europa (apare de multe ori și România în text), este „codat” un puternic semnal de alarmă, un diagnostic deloc încurajator, descifrat ca atare de Dan Anghelescu într-o excelentă Postfață care citește cartea în altă cheie decât Jan Cornelius.

Fac însă un scurt ocol, înainte de a intra în detalii din Jurnal și din Postfață.

M-am mai referit la clasica piramidă a nevoilor umane sintetizată, în mai multe variante, de Maslow și de alți psihosociologi. Am văzut undeva o simplificare grosieră, dar tare semnificativă, a acesteia, sub forma unui „Turn Eiffel”, de tip 2 + 1 + 1: la bază, cele două motivări ale „vieții biologice” (ca să nu spun direct „animalice”) – plăcerea și suferința, recompensa și pedeapsa. Deasupra – cultura. Toți oamenii trăiesc, nici nu se poate altfel, la primul nivel, doar o parte acced la nivelul imediat superior, iar asta poate să le schimbe raportarea la viață, semeni, societate, stat, lume. În sfârșit, în vârf – transcendența, la care accesul este și mai selectiv, nu sunt suficiente dorința-aspirația- efortul, mai e nevoie și de chemare, inițiere, revelație. Nu încerc să detaliez, nici nu e ușor, trec la a observa că de mai multe secole (cel puțin „de prin mlaștinile raționaliste ale Renașterii” – Vintilă Horia), etajul superior al „turnului” nostru este sistematic asediat, cu succes, după cum se vede în „lumea civilizată”, cea a „bunăstării”. Misiunea fiind oarecum îndeplinită, de mai multe decenii este puternic erodat nivelul imediat următor. Formularea scurtă este cancel culture, monstruozitatea cu care ne-am obișnuit deja, ne amuză în forma de suprafață a corectitudinii politice, dar rădăcinile sunt mai vechi și implicațiile mult mai adânci, ele ducând spre obsesia anti-elitistă a culturii occidentale, trecând prin mișcările studențești din anii ’60, prin mediocrizarea sistematică a școlii, mass-mediei, cinematografiei, ajungând la „distracția” bine controlată din vremea noastră.

Ei bine, despre toate acestea este vorba în carte. Vizita în „țara minunilor” (ironia din titlu este evidentă acum) a avut loc în 1986, când autoarea a fost trimisă de Radio „Europa Liberă” la o specializare în Statele Unite, un semestru de cursuri de politologie la University of Virginia din Charlottesville. Evident, nu putea să strige „împăratul este gol!”, pentru că se afla în țara „împăratului” (poate și de aceea cartea a fost publicată abia acum), dar nici nu putea să-și pună luciditatea și intuiția între paranteze. „Adevărul este că de când am venit în America am sentimentul că plutește ceva nelămurit în aer, că suntem, așa cum se spune în mod repetat și apăsat, într-o new transition era.” Depășește această dificultate într-un mod firesc și inteligent, iar rezultatul este, într-adevăr, de mare clasă, literar-eseistic vorbind: un jurnal, „obiectiv” și „inocent”, cu multe detalii de la cursuri și din „viața reală” și cu frecvente citate lămuritoare, dar și cu multe comentarii explicite („Ce îngrozitor mi se pare tot ce ține de ideologie – un fel de castrare a creierelor!”). Comunismul, dreptatea și libertatea, comunicarea, relația albi-negri, relațiile Est-Vest, Brecht, Marx, Stalin, Orwell, Soljenițân, Gorbaciov, Shakespeare (care de pe atunci începuse a fi ignorat), poetul religios Merton, multe alte nume importante cultural sau politic, președinți americani și președinți sovietici. De la cei din urmă, plutind ca o umbră peste toată cartea, o vorbă celebră a lui Hrusciov, care-i avertizase pe americani că nepoții lor vor trăi într-o țară comunistă…

Poate că lectura cărții ar trebui începută cu lectura Postfeței – aici, închei astfel, reluând din ultimele paragrafe ale acesteia, aderând desigur la ce spune dl Dan Anghelescu: „Jurnalul Crisulei Ștefănescu ne demonstrează că acum patru decenii, la universitățile americane, prin intermediul lecturilor din Marx și Brecht, se lucra intensiv pentru o new transition era. (…) La vremea lui, întrezărind câte ceva din tot ce părea că stă ascuns în umbra densă a viitorului, Fr. Nietzsche aruncase spre lume încă o cutremurătoare sintagmă: Nihilismus ante portas!... Astăzi, reflectând asupra spuselor din Jurnalul american al Crisulei Ștefănescu, sintagma pare că se transformă în Utopia ante portas!”

Iar că utopiile care încearcă să se transpună în practică devin invariabil criminale, știm deja foarte bine…