Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Globalizare – OK, Globalism – ba!

Titlul sugerează deja ce aș vrea să spun aici, poate și mai mult, dar tot detaliez puțin, pentru a elimina orice ambiguitate, mai ales că diferențele/asemănările între conținutul acoperit de cele două substantive sunt folosite adesea în dezbateri (TV), ca diversiune care să închidă gura celor care îndrăznesc să spună ceva rău despre subiect. Care subiect, globalizarea sau globalismul? Tocmai asta este diversiunea!...

Cum să (mai) vorbești de rău ceva inevitabil, care e peste tot, definitiv și normal precum însăși libertatea de a circula liber pe glob?! Întrebare-mirare justificată, satul global al lui McLuhan este o realitate evidentă, lumea este tot mai mică, uniformizată tehnologic, științific, financiar, totul circulă – oamenii, produsele, banii, ideile, nu se mai poate altfel, gata cu dezbaterea...

Corect, numai că acesta este doar… un sfert din chestiune. A constata că globalizarea este o realitate, o etapă inevitabilă a evoluției omenirii, nu exclude posibilitatea, ba chiar necesitatea de a discuta bunele și relele acestei realități. Ce, cât și mai ales cum globalizăm? Ce se câștigă și ce se pierde? Orice lucru presupune o coloană, să zicem, yin, și una yang, ca să folosesc termeni și ei globalizați. Recenta pandemie ilustrează perfect ideea: globalizarea favorizează răspândirea molimelor, dar, pe de altă parte, terapiile, inclusiv vaccinurile, se caută mai eficient global, devin însă o afacere la rândul ei globală, cu toate consecințele (rele!) cunoscute.

E însă nevoie să trecem la a doua parte a dezbaterii. Globalizarea este un proces, evident, inevitabil. Că el poate fi influențat, direcționat, folosit de oameni, de cei care pot face asta și care au interes s-o facă, e o altă evidență, care nu trebuie omisă. Iar oamenii nu sunt deloc îngeri… (Am parcurs de curând o carte, How Much Inequality Is Fair?, de Venkat Venkatasubramanian, Columbia Univ. Press, 2017, care trage o concluzie aforistică memorabilă: „Capitalismul trebuie salvat din mâinile capitaliștilor!”…)

„Aprob” (resemnat) globalizarea cu fadul barbarism OK, folosit pretutindeni, dar cu etimologie incertă, pentru a sugera „centrarea” globalizării pe partea occidental- anglofonă a lumii, dar atrag atenția asupra substantivului al doilea, globalismul… Doctrină, ideologie, ism adică, oengeuri și oengiști, metaoengeuri și sforari, corporații, politicieni, progresiști, miliardari, „filosofi” unii (precum „simpaticul bătrânel” GS, cel cu societatea deschisă, cel cu atâți discipoli și mercenari în toată lumea, la noi jenant de mulți, printre ei destui rudimentari, dar și filosofi fără ghilimele). Toate acestea și toți aceștia amestecă agresiv globalizarea, să-i zicem, tehnologică, cu cea social-spiritual- morală. Decretând bune toate ciudățeniile pe care le imaginează ciudații din „cătunul” lor și încercând să le impună pe toate „ulițele” satului global. Zgomotos, agresiv, profesionist. Dacă te opui, se „dă ordin pe unitate” (expresie TV) și se pornește o veritabilă campanie împotriva „învechiților”, „discriminatorilor” – se pot ținti persoane, categorii, chiar popoare. Pot căuta explicații (și nu e greu: „Cui prodest?”, mai modern, „Follow the money!”), dar rămân la constatări, la sublinierea faptului că globaliștii (doctrinari) sunt activi până la nerușinare în câteva direcții de mare impact: religia, familia, morala, tradițiiile, identitatea națională.

Au experimentat fel de fel de bazaconii la ei acasă, apoi trec agresiv la „export”. Evident, ce fac ei între ei, la ei, e treaba lor, să fie la ei!, greața-furia mea începe atunci când se erijează în educatori planetari și se ocupă de… nepoții mei! Nimic nu poate justifica agresiunea asupra copiilor. Se înțelege, mă refer mai ales la genderism, amoralitate, ateism, dar nu numai – canabisul și ciorba de lăcuste sunt alte două exemple, iar lista e lungă. Aberații care mă lasă perplex, din mai multe puncte de vedere: Cine le inventează pe toate? Chiar crede cineva în ele? Oare lumea „civilizată” nu-și dă seama că-și face sieși rău? Se vorbește de un secol și mai bine despre declinul Occidentului, în ultima vreme chiar despre sinuciderea sa. Iar aberoizii (i-am numit undeva astfel și nu mă dezic) parcă-s mai insistenți ca niciodată. Aberoizii europeano- americani (Canada este inclusă, îi adaug cel puțin pe cei din Noua Zeelandă și Australia). În contrast, Asia (includ Rusia și Lumea Arabă), Africa, America de Sud își văd, în general, de treabă. Prevăd (nu e premoniție, e simplu raționament cauzal) o vreme destul de apropiată în care Occidentul se va slei, măcinat de promiscuitate morală, corupție, birocrație, consumerism, anarhie, și nu numai că se va prăbuși, precum Imperiul Roman, cu care se face adesea comparația, ci va fi și o țintă pentru un nou val de migrații masive, cu precădere dinspre fostele colonii. Atunci se va vedea „globaliza- re”... În același timp, partida de weiqi (GO) pe care China o joacă, tenace și eficient, pe harta lumii se va încheia. Câștigătorul se știe de pe acum – mai ales că este vorba despre un abandon, anunțat din timp…

De-asta am pus un semn de exclamare după expresiv-arhaicul ba! Să-l rostim, așadar, cât mai este vreme, altfel vinovați prin tăcere vom fi…

Iar nepoții, victime…