Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

O sută de informaticieni români

Este vorba despre o carte cu titlul O sută de autori români în informatica teoretică (One Hundred Romanian Authors in Theoretical Computer Science), care a apărut de curând la Editura Academiei Române, în seria Civilizaţia românească, o serie monumentală, de peste 30 de volume masive, dând seama de tot atâtea ramuri ale știinţei și culturii românești, de la istorie și geografie la matematică, fizică, chimie și informatică, de la știinţele „exacte” la umanioare, plus un număr de volume „suplimentare” (așa cum este și cel de faţă). Seria este realizată de Academia Română, în cinstea Centenarului Marii Uniri, și este coordonată de acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei. Volumul în discuţie aici este editat de Svetlana Cojocaru, de la Chișinău, subsemnatul și profesorul Dragoș Vaida, din București, unul dintre primii informaticieni români, cu contribuţii majore în domeniu (și colaborator apropiat al revistei). Svetlana Cojocaru este membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cunoscută și ea cititorilor revistei, fiindu-ne alături încă de la începuturi. (Apropo: pe 27 martie, cu ocazia ședinţei festive comune a celor două Academii, prilejuită de Centenarul Unirii Basarabiei cu România și desfășurată în Aula Academiei Moldovei, Academia Română a anunţat crearea unei filiale la Chișinău, care se adaugă astfel Filialelor din Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, Academia Română confirmându-și statutul de Academie a tuturor românilor, indiferent de locul unde trăiesc aceștia.)

Volumul are stilul unui who’s who (scurte prezentări, urmând un format standard: studii, teză de doctorat, funcţii, domenii știinţifice abordate, rezultate mai importante, distincţii, selecţie de titluri de cărţi și articole), dar, evident, restrângerea la o sută de nume, decizie care vrea să amintească de numărul de ani trecuţi de la constituirea României Mari, a avut drept consecinţă omiterea multor cercetători care ar fi meritat incluși în carte. (Şi din acest motiv, am precizat asta și în prefaţă, volumul nu propune un „podium”, nu stabilește o ierarhie printre informaticienii români, din ţară sau din lume.)

Faptul că editorii sunt de pe ambele maluri ale Prutului este semnificativ – la fel este răspunsul pe care editorii au ales să-l dea întrebării ce înseamnă în acest context român? În consonanţă cu Centenarul, am inclus în carte autori născuţi în România (cea de acum sau cea de dinainte de Războiul Al Doilea Mondial, deci, în Regatul Român) sau care vorbesc românește, indiferent de locul unde s-au născut. Români din ţară, din Basarabia și de oriunde în lume – și găsim, cum se știe, informaticieni români peste tot, din Canada în Japonia și din Finlanda în Noua Zeelandă.

Au fost incluși mai ales informaticieni în viaţă, cu informaţiile trimise chiar de ei, dar sunt prezenţi și o parte dintre cei dispăruţi, începând cu „patriarhii” domeniului, Grigore C. Moisil și Solomon Marcus.

O a doua întrebare editorială a fost „ce este informatica teoretică?”, dar aici lucrurile sunt ceva mai complicate, nu există o separare intre teoretic și practic, nici în informatică și nici în alte știinţe. („Nimic mai aplicativ decât o teorie bună”, se spune printre cercetători.) Răspunsul a fost cel intuitiv: apropierea de matematică, opinia comunităţii știinţifice, tipul revistelor în care autorii au publicat lucrări.

Importante sunt, însă, alte aspecte.

Mai întâi, faptul că informatica românească are o vechime remarcabilă, de peste 90 de ani (mergem până în „pre-istoria” ei, în 1927, când Gabriel Sudan dădea, în același timp dar independent de W. Ackermann, primul exemplu de funcţie recursivă care nu este primitiv recursivă), că a acoperit de-a lungul vremii toate direcţiile de cercetare ale domeniului (stăm, așadar, foarte bine și sincronic și diacronic). În carte se pot distinge clar generaţiile de informaticieni, ca preocupări, problematică, tehnici de lucru, matematică preponderent folosită.

Informatica teoretică românească are și mai multe priorităţi, idei introduse și ramuri iniţiate de români – nu dau exemple, cititorul poate consulta cartea.
Foarte interesantă este „sociologia” domeniului: majoritatea informaticienilor prinși în carte au început cu informatica teoretică, mulţi chiar cu matematica, au contribuţii teoretice, dar o mare parte au fost sau sunt profesori universitari și destul de mulţi au trecut la aplicaţii, la software, chiar la hardware. Numeroși români informaticieni, tineri sau de vârsta „a doua”, lucrează în companii binecunoscute, unii sunt chiar parteneri de afaceri ai acestora sau au propriile mici companii informatice. Sunt și cazuri de informaticieni foarte bine realizaţi material.

Pe scurt, cartea conţine o mare cantitate de informaţie, care ar putea sta la baza unor studii mai aprofundate, pe direcţiile menţionate mai sus.

Un volum aniversar, demonstrând că avem o remarcabilă comunitate a informaticienilor români, sugerând însă realizarea unui volum mai cuprinzător, fără restricţii de lungime (la un volum complet nu este realistic a spera, noi tineri de mare succes intrând continuu în scenă).