Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Eminescu, omul deplin

Completă, sintagma lui Noica spune „omul deplin al culturii române”, aș sugera însă valabilitatea ei și la nivelul mai general, cel din titlul anterior, fără restrângerea la cultura română, nici măcar la cultură în general, pentru că Eminescu era de-o multilateralitate amețitoare ca om, pur și simplu, de la dorința de a ști tot ce se poate ști până la pasiunea pentru vin bun, însoțit eventual de un cântec, de la puterea de muncă la accesele de temperament, uneori melancolic, alteori extrovert, de la dragostea necondiționată, militantă, totală, pentru neam și țară la atracția pentru „fiicele Venerei”, idealizate sau nu – iar între aceste extreme, cu multe și bine conturate nuanțe. Un om viu, vorba lui Nichita Stănescu, deloc un sfânt, după canoanele strict bisericești, un titan, în sensul grecesc al cuvântului, prin creație – includ aici poezia, publicistica, proza, teatrul, scrisorile și adaug în final notele sale de lectură, manuscrisele, caietele. Mai ales pe baza celor din urmă, Eminescu este uneori (dar nu rareori) considerat – mă grăbesc să spun: din entuziasm superficial – fizician, astronom, economist, istoric, cugetător religios, indianist, filosof. Tot Noica a inventat termenul eminescianită, „boala” care l-a cuprins pe el după ce a parcurs creația eminesciană, o boală rară și benignă, dar care, ca maladie (mai ales dacă vine după un contact sumar, nu după con-viețuire sistematică), poate avea și simptome care nu fac neapărat bine, nici celui „bolnav” și nici Poetului Național.

O clasificare simplă a scrierilor eminesciene este de mare ajutor pentru discuția de aici: (1) opera literară, antume și postume deopotrivă, (2) articole de ziar, (3) însemnări, notițe de studiu sau de lucru. Nu separ antumele de postume, sunt la fel de valoroase și de semnificative, chiar dacă ultimele ar mai fi suferit, cu siguranță, rescrieri, șlefuiri, rafinări (a se vedea manuscrisele poeziilor publicate, uneori cu variante și îndreptări nenumărate), chiar dacă, desigur, nu toate scrierile rămase în manuscris ar fi fost selectate de autor pentru publicare. Intră aici opera literară propriu-zisă, poezia în primul rând, unde lucrurile sunt – ar trebui să fie – clare: un poet, un scriitor cum n-a mai fost altul, ca diversitate, anvergură, cantitate, calitate. Un geniu. Ideile ținând de astronomie- cosmogonie, fizică, religie, istorie, de științe, în general (inclusiv matematică, dacă dorim cu tot dinadinsul), apar deghizate, metaforizate, sublimate, uneori surprinzătoare intuiții devansând vremurile, alteori cu originea în studiile de tinerețe, în lecturi, în religiile orientale, în mitologie. Nu sunt însă lucrări de știință, nu erau nici pentru Eminescu și nici în raport cu standardul domeniilor respective. Poemul La steaua conține știință, dar nu este articol de astronomie... În caietele lui Eminescu, apar însă detalii tehnice explicite, inclusiv pagini întregi de matematică (parcă spre paralizarea poetașilor „moderni”, mândri de inapetența lor pentru științele „grele”). Repet, voia să știe tot ce un om ar putea ști, dorea să învețe, homo sapiens de un ordin de mărime- profunzime ieșit din comun – ba chiar avea dorința-visul de a matematiza psihologia și sociologia (ceea ce, evident, nu a reușit – nici nu a încercat serios), dar nici aici nu este vorba despre scrieri care să-l califice a fi matematician, fizician, economist, filosof.

Dar, cu articolele publicate alta este situația! Acestea erau „scoase în lume”, sub semnătură, erau, așadar, scrise cu grijă, cu o documentare și o logică internă care și aceasta ar trebui să paralizeze (aproape) orice gazetar din vremurile noastre. Mii de pagini. Aici, da, Eminescu are operă de filosof (în principiu, asta și era el, pentru că acestea au fost studiile lui de bază, „profesia” pentru care s-a pregătit la Berlin și Viena), operă de istoric (să ne amintim scrierile despre istoria Basarabiei), de economist (multe dintre articolele de la Timpul nu numai că invocă termeni, concepte și concepții economice, dar și conturează modele proprii privind funcționarea statului și economiei, în general sau cu referire la realitățile române ști). Au fost selectate și strânse în volume cu subiecte specifice multe dintre aceste scrieri – ele pot conta ca operă de economist, istoric, politolog, de gânditor religios (pentru ultimul subiect, aș invoca doar eseul Eminescu și cugetarea sacră de Tudor Nedelcea, completat cu o antologie de texte eminesciene până la o carticică de 100 de pagini apărută la Editura AIUS, Craiova, 1994).

Și, toate acestea până la 39 de ani, cu ultimii șase ani eliminat din viața publică, inclusiv din presă. Tot la 33 de ani au mai fost și alți Oameni Deplini eliminați, uciși, trimiși spre Ceruri... spre a rămâne și mai puternici lângă noi, ca modele, ca Învățători... Este și cazul lui Eminescu!