Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Oameni, ca pisica…

Îi rog pe creaționiști să ignore sau să ierte, de dragul tezei pe care o apăr, îi ignor și eu (făcându-mi totuși o cruce în gând). Îi rog și pe evoluționiști să ierte, la rândul lor, că-l contrazic și pe Darwin atunci când spun că mie mi se pare mult mai plauzibil ca oamenii (o parte dintre ei măcar) să „se tragă” din pisică, nu din maimuță. Nu știu cum a decurs extragerea asta, când a început și dacă va mai continua mult, dar cu mutațiile nu este de glumă atunci când e vorba despre evoluție. Pas cu pas, nu mai știi de unde ai plecat, important e unde ai ajuns. Evoluția este folosită aici ca formulare mai scurtă pentru „adaptare la mediu”, eficiență sedimentată în neuroni și alte celule, lene plus inteligență (chiar așa se numește) comportamentală, combinația ideală pentru pisici și pentru tinerii contemporani care visează să ajungă corporatiști (și nimic mai mult!).

Un titlu „paralel” cu cel dinainte este mai prețiosul supraviețuire individuală, despre așa ceva este oarecum vorba, dar sună restrictiv, pentru că nu supraviețuirea este în discuție, ci viețuirea, confortul, starea de bine. Minimul efort, pentru confortul personal maxim posibil. (Economiștii chiar așa definesc eficiența – efect supra efort, discuția are deci și un solid temei științific...)

Admir dintotdeauna pisicile, vreau să impun comparația omului cu ele, la concurență cu alte comparații care implică zoologia. Anticii vorbeau, în latinește, despre omul lup pentru alți oameni. Colocvial-răutăcios, ba chiar și ca apropiați genetic, s-au invocat adesea porcii. Metaforic au fost trași la subiect și șobolanii, peștii, albatroșii chiar. Maimuța a fost deja menționată – în context științific. Ocazional mai apar și cerbii, boii, șacalii, armăsarii… Dar pisicile trec insidios și nonșalant în față.

Mai ales prin programul lor de viață!... Ar dormi, ar toarce și ar bea lăptic ziua întreagă. Ţi se uită lung în ochi, ți se freacă puțin de gleznă și obțin tot – dacă știi ce vor să obțină. Se strecoară prin uși abia întredeschise, participă la concursuri ad-hoc de frumusețe, când se trezesc fac molipsitor stretching, plictisite, molatece, pufoase. Aleargă după șoareci numai prin desenele animate de modă veche. Un vârf al adaptării- evoluției – chiar dacă băieții, pufoși și ei, bat zilnic cartierul în căutare de amantlâc și revin de obicei bine smotociți, concurența nefiind arbitrată decât de condiția fizică.

Mutatis mutandis, nu vi se pare cunoscut? Puțină imaginație, puțin cinism, și fiecare detaliu se poate translata condiției umane – în devenirea ei de azi, în prefigurarea ei din viitorul apropiat. Adaptare pisicească la societate – iar aici se potrivește și formula cu supraviețuirea, și ideea de confort obținut cu mijloace feline. Cu numeroase variante și variațiuni. „Las’ că merge și așa…” „Ne descurcăm noi…” „Mie ce-mi iese din asta?...” „Așa îmi place mie…” „Să ne simțim bine…” Un folclor întreg, diagnosticând apropierea pas cu pas de miorlăitoare, de paradisul existenței acestora. Și tot mai multe simptome, pe măsura trecerii etapelor darwiniene: moleșeală, seninătate, împăcare; gândire leneșă, de oaie la mijloc de turmă (iertare pisicilor – sau oilor?); libertatea individuală ca justificare pentru derizoriu și urâțenie – vestimentară, verbală, comportamentală; improvizație, simulare; limba mormăită, bombănită, cu vocale scurtate și consoane ignorate; un zâmbet perpetuu, felin-ovin-bovin (chiar dacă nu prea știu cum zâmbesc patrupedele); ecrane-drog, de dimineața până seara și mai târziu, socializare 2D, emoticoane, prescurtări și fraze prefabricate; familii întregi trăind dintr- un salariu, eventual din bani trimiși din lume, eventual trăind din „ajutoare sociale”; neparticipare, neimplicare, indiferență; eu, centrul universului, dar un eu cu literă mică… „Fără dorinți, fără mustrări, fără căinți și fără-ndemnuri, numai trup și numai lut”, vorba Poetului (Blaga). Mâine nu există (vorba Fericitului Părinte din Hipona), să trăim azi cât mai bine. Miauu… (Evident, se cer definiții pentru mulți termeni: confort, efort, a trăi bine etc., totul este relativ, personalizat, trăiască individul, homuncul copleșit de drepturi și libertăți fără număr, fără număr…)

Câteva precizări necesare. Nu toți oamenii sunt la fel, nu toți au „evoluat” până la același nivel, dar au făcut-o suficient de mulți pentru a prefigura un viitor minunat, într-o minunată lume nouă, un hibrid Huxley-Orwell (că sunt destui motani care stau cu ochii și urechile vigilente, cu ghearele fremătând). Iar „generația tânără” pare a fi intrat într-un „trend pisicesc” absorbant, inevitabil, inexorabil. La noi și prin lume la fel, știu ce spun. Noi, carpato-danubienii de la porțile Orientului, avem un adaos de antrenament felin din partea unei istorii de două milenii, pe care, pentru a o traversa supraviețuind, a trebuit să o „sabotăm”, printre altele, ocolind – nu sună bine dacă zic direct „încălcând” – legi alogene, invadatoare – romane, turco-tătare, austro-ungare, rusești. Putem acum adăuga normele bruxelleze, impecabil coafate, dar adesea parcă emise de… șobolani, pentru a enerva pisicile… Este posibil ca toate aceste gânduri să fie o „halucinație” personală (terminologie dinspre IA), este posibil să mă fi atins și aripa oțetită a mizantropiei, știți, vârsta, vremurile, ce este sigură este admirația mea pentru pisici și totala lipsă de admirație pentru cei care le imită darwiniano-social.