Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Harababura din învățământul românesc

Aveam deja pus în pagină un alt editorial pentru numărul de față, cu titlul Urmuz și avangardele, pentru că voiam să amintesc că Urmuz e născut în martie și, în context, să subliniez că avangardele au contribuit la… harababura din cultura curentă, prin multele trăsnăi pe care le-au propus, de dragul originalității și frondei cu orice preț.

Mai mult, aveam aproape gata și editorialul pentru luna aprilie, „declanșat” de discuțiile jenante legate de coiful dacic furat din muzeul olandez – titlul era Ticăloșia intelectualilor trădători (am auzit unul la televizor vorbind, hodoronc-tronc, despre dacopații care se laudă cu coiful...), reamintind nu numai de cartea despre trădarea intelectualilor (referințe în articolele lui Horia Bădescu din decembrie 2023 și ianuarie 2024), ci și o sintagmă a lui Pamfil Șeicaru, din Scrieri, despre „scopiții naționali”.

Se amână ambele aceste texte, pentru că… timpul nu mai are răbdare. E vremea când un nou ministru al Învățământului vine cu o nouă reformă, a muuulta de după decembrie 1989 și tot insidios dăunătoare, pe care a pus-o, dragă Doamne, în „dezbatere publică”. Mă înscriu (neîncrezător) în această dezbatere, cu consecința imediată că trădez un principiu de bază al revistei, acela de a nu se referi la persoane, la politicieni – implicit, de a scrie un text efemer, care să nu mai fie actual peste un timp (prevăd că ministrul amintit va pleca din politică într- un viitor apropiat, va demisiona înainte de a se compromite iremediabil). Ultimele cuvinte sunt, poate, doar un semn de optimism naiv…

Referirea la educație face textul de față și potrivit… Centenarului Solomon Marcus, cel născut la început de martie și atât de dedicat învățământului, mai ales celui preuniversitar. Așadar, nimic întâmplător – cele două editoriale rămase în portofoliu își au timpul lor și în lunile care vin. Din păcate, aș zice… dar marele păcat este că Marcus nu mai e de față! Oare ce ar spune el despre soarta limbii române (și a limbii latine) în școala noastră? (Două titluri de cărți ale sale, spre recitire: Odiseea limbii latine și Limba română, între infern și paradis, ambele apărute la Editura Spandugino.)

Mai toți miniștrii Învățământului de până acum au fost obedienți FMI-ului, Bruxelles-ului, progresismului, ONG-urilor soroșiste, dominați de tot felul de „experți”, unii grupați în Institute pentru Știința Educației, cu efecte vizibil dezastruoase – a se vedea, printre multe altele, documentata și trista carte a istoricului Mircea Platon, Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc, Editura Ideea Europeană, București, 2020. Printre cei mai dăunători miniștri se plasează total inadecvata anterioară, cu nume de multiplu, dar cu personalitate deci, centi, mili, iertat fie-mi jocul de cuvinte, e adevărat, total supusă celui mai dăunător și inadecvat președinte de până acum, care a lansat pomposul proiect „România educată”, la adăpostul căruia s-au luat tot felul de măsuri otrăvitoare. De pildă, privind orele de istorie, geografie, limbă română, de scoatere practic a cuvântului român din școală.

Dezamăgitorul actual ministru (dezamăgitor pentru că este un intelectual veritabil, cu operă, profesor universitar, psiholog, chiar erau premise să vină să repare ceva prin mult încercatul învățământ românesc) preia inițiativele precedentei „reforme a reformei reformelor refor…” și adaugă noi „valențe” harababuriste și antinaționale. Poate, de la sine inițiativă sau poate sugerate-impuse de „experții” cu instrucțiuni antiromânești care-i stau probabil pe aproape și pe care-i invocă adesea, fără a-i numi. La ora aceasta – scriu pe la jumătatea lunii februarie – e un tumult general în școala românească. „Dezbatere” îi zice ministrul – i-am citit intervențiile pe internet, am urmărit unele emisiuni TV la care a participat, am senzația- convingerea că, fie nu înțelege același lucru cu DEX-ul prin cuvântul respectiv, fie, în statornica tradiție a ultimelor decenii,… câinii latră, caravana trece. „Lasă-i să vorbească, să se descarce, noi facem tot ceea ce știm, ceea ce ni se cere…” Nu-și schimbă cu nimic ideile. A fost interpelat public de președintele Academiei Române, a fost interpelat de Secția de Istorie a Academiei, decani și profesori de la o duzină de facultăți de istorie i-au atras atenția că greșește, profesorii din școli freamătă, pe internet, pe rețelele zise de socializare – el, ministrul, declamă aceleași fraze-slogan-clișeu, privind „modernizarea”, „nevoia de descentralizare”, „analfabeții funcționali”.

Vorbe, sofisme, diversiuni. Modernizarea nu e scop în sine, ba chiar dimpotrivă dacă ea se traduce prin instabilitate, dacă se face pompieristic, mai rău, la comanda progresismului globalist (deznaționalizant, în cazul istoriei, geografiei, limbii române). Iar instabilitatea din învățământul românesc, harababură e termenul mai expresiv, produce nu numai analfabeți funcționali, ci analfabeți pur și simplu, din toate punctele de vedere. Mediocritate și deprofesionalizare, la toate nivelurile. Azi în școală, mâine în societate – căci, dacă educație nu e, nimic nu e!

Regula lipsei de reguli, elevii care dau note profesorilor, calendarul școlar modificat în fiecare an (Unde sunt trimestrele de altădată, vacanțele știute dinainte? Acum avem „module”, „intervale de școală”, examene în cursul anului…), manuale alternative (Ce este „alternativ” în științe, în cultură, deci ce poate fi alternativ în manuale?! Poate interesele, diversiunile… Deplânge ministrul în discuție faptul că avem în școli manuale de acum douăzeci de ani – păi asta e de bine, înseamnă că materia respectivă este stabilizată, manualul verificat, șlefuit, validat. Cu excepția informaticii și a opționalelor progresiste, materiile din școala preuniversitară se referă la cunoștințe de acum zeci de ani, uneori sute de ani, în matematică de exemplu. Ce să „alternezi” aici – în afara autorilor și a banilor cheltuiți?), materii opționale (Utile dacă sunt cu măsură, dar și o fisură prin care se introduc tot felul de aberații, nu numai neproductive, ci profund dăunătoare – vezi zona „educației sanitare”, trimițând direct la soluțiile neo-bolșevice ale frankfurtienilor de a „ne elibera de civilizația creștină occidentală” prin sex, distracție și droguri.), politizarea (nu cere explicații, e vizibilă, induce sistematic deprofesionalizare) – iar acum, vine și invenția noului ministru: descentralizarea!

Nu ajungeau – rezum: sabotarea statutului profesorului, calendarul școlar făcut varză, manualele alternative, materiile opționale, politizarea, și sigur mai sunt și altele (capcana ecranelor, falsele modele, subfinanțarea cronică), profesioniștii domeniului le știu mai bine decât mine – intră în ecuație încă o direcție eficientă de entropizare-degradare. „Programa (curriculum, curricula, că altfel tușim!) nu trebuie fixată de minister, o parte (care? cât?) trebuie lăsată la dispoziția școlilor.” Inclusiv (sau mai ales?) la istorie, geografie și limba română. I-a reproșat un interlocutor la TV, istoric de meserie, printre multe altele, că nu e în regulă dacă un fel de istorie se face la Caracal și alt fel în Dobrogea sau în Harghita. A introdus în discuție Harghita parcă în treacăt, dar știa el ce spune. Supralicitez: istoria Transilvaniei în Transilvania și istoria Moldovei în Moldova? De ce nu istoria Curții de Argeș la Curtea de Argeș? Dacă decid școlile, deci și părinții/elevii, nu se ajunge în mod natural la așa ceva? Ca să nu mai amintim de istoriile „alternative” politizate, introduse prin lege, fără nicio dezbatere, cum ar fi istoria holocaustului și a comunismului… Nu se pot face acestea într-o oră, două, cinci, câte sunt necesare, în cadrul istoriei universale? Insistența pe holocaust, mai ales predat nepotrivit, va avea efectul invers, al inducerii de antisemitism – l- am citat pe istoricul de la TV, dar mă gândesc adesea la același lucru, pentru că cunosc o mulțime de evrei deștepți și mă mir cum de își lasă imaginea la cheremul excesului de zel al funcționarilor care pretind că îi reprezintă.

Așa cum este școala concepută acum, cu ochii pe bacalaureat și admiteri la facultăți, pe alocuri și pe olimpiade, o materie care nu e în programa unitară a ministerului nu e subiect de examen, deci nu e de interes. Se știe prin școli ce se întâmplă cu orele alocate unor asemenea materii, cu lipsa de dedicare a profesorilor și elevilor pentru ele.

Descentralizarea, dragă probabil prin inițială ministrului, găselnița lui strategică, e o sursă în plus de harababură într-un peisaj deja în dezordine. Și, nu-l bănuiesc de inocență. Știe ce face – și știu și cei din spatele lui – că doar e un intelectual cu operă… Împins pe un scaun care nu i se potrivește.