Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Drapel CU stemă

Titlul de deasupra ar fi meritat un semn de exclamare, pentru a-i accentua caracterul de propunere-chemare-apel, aceasta fiindu-i menirea: avem două simboluri naționale de profundă semnificație, drapelul tricolor și stema, în mod tradițional îngemănate, separate acum trei decenii, în contextul emoțional al evenimentelor din decembrie 1989, și care trebuie aduse din nou împreună.
Stema curentă a României, în centrul drapelului tricolor al României!
Apeluri în acest sens s-au mai făcut (inclusiv în revistă: a se vedea articolul istoricului – și nu numai – George Rotaru, din numărul pe luna octombrie 2011, Tricolorul și stema – simboluri sacre ale României), doar că autoritățile nu au schițat până acum niciun gest. Nici nu este simplu, juridic vorbind: e nevoie de revizuirea Constituției, pentru că aceasta stabilește însemnele naționale, iar asta presupune un referendum (noi ne străduim să compromitem și ideea de referendum, chiar dacă, se spune, consultarea populară este forma maximală de manifestare a democrației, frecventă prin țări mai mici, precum Elveția, mai dificilă în țări de mare întindere – ceea ce nu este cazul nostru…).
De curând, Asociația de Vexilologie „Tricolorul” a făcut publică o nouă chemare în vederea înscrierii stemei pe drapelul național, chemare asumată și de Societatea de Științe Istorice din România, Filiala Argeș.
De altfel, la intrarea în Muzeul de Istorie din Pitești, în clădirea fostă sediu al Prefecturii Județului Argeș, se găsește o foarte interesantă colecție de steaguri tricolore, primul de la 1863, al Principatelor Unite, ultimul din 1991 – cel din urmă, nu așa cum a fost, ci așa cum ar fi trebuit să fie, pentru că are stema pe el. Chiar fără pricepere în heraldică, steagurile și stemele sugerează o bogăție de semnificații. Honor et Patria scrie pe steagul din vremea lui Cuza, Nihil sine Deo apare pe cel imediat următor, din 1867. Stema se complică/amplifică pe steagurile din 1872, 1877, 1881, 1882, 1897. Independența motivează simboluri în plus, la colțurile steagului apare monograma regelui Carol I, înlocuită în 1914 cu monograma regelui Ferdinand. Un salt, desigur, este vizibil pe steagul din 1922, unde pe scutul de pe stemă apar cinci sectoare simbolizând cele cinci provincii ale României Mari, cu vulturul valah, bourul moldav (amintind de Ștefan cel Mare), delfinii amintind de Dobrogea, cei șapte munți cu cele șapte turnuri transilvane, în sfârșit, însemnele Banatului, Crișanei și Maramureșului. Splendid decorate sunt drapelele din 1930 și 1940 (ultimul, cu monograma regelui Mihai), pentru ca stema RPR din 1948 să arate de-a dreptul sărăcăcioasă (un tractor grosier, trei coșuri de fum, un soare în spate, spice de jur-împrejur). S-a îmbogățit ulterior stema – pe care am „recitat-o” de multe ori prin școala generală: „…brazii, schela de țiței,/ Munți înalți, iar peste ei/ Soarele măreț se-arată…”
De înțeles decuparea steagului, în decembrie 1989, și aruncarea stemei „proletare”, nu neapărat de aprobat, judecând acum, „la rece”. De neînțeles și de neacceptat este perpetuarea situației curente, când avem (din nou!) o stemă cu adevărat reprezentativă, știut fiind că „Pentru toate popoarele, stema țării – semnul heraldic suprem – are o importanță deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria țării, prin intermediul ei tradiția rămâne veșnic vie, iar semnificația ei trezește sentimentul național. // În multe steme naționale, elementele constitutive sunt fidele trecutului istoric național, fiind recunoscute unanim de toți cetățenii. Asemenea simboluri nobile nu sunt fundamentate doar prin legi și decrete. Ele sunt, în aceeași măsură, chintesența idealurilor și aspirațiilor cetățenilor, dar, mai ales, transmise din generație în generație, reflectă pentru state cu veche tradiție, cum este și cazul Principatelor românești, simbolurile legendare ale începuturilor lor istorice.” Am citat chiar de pe site-ul… Administrației Prezidențiale (https://www. presidency.ro/ro/presedinte/romania/stema- romaniei). Ar mai fi, așadar, doar un pas până la a cere aprobarea poporului pentru a reîngemăna stema cu tricolorul…
Dincolo de aspectele/implicațiile istorico-simbolice ale readucerii stemei pe tricolor, există și argumente mult mai practice, începând cu diferendul cu Ciadul, care a cerut oficial (prin Ambasada sa la Moscova) ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU: în 1960, când Ciadul a adoptat un tricolor identic cu al nostru, noi aveam stemă, iar îndepărtarea acesteia a eliminat și diferența, vina aparținându-ne. Confuzii între tricolorul nostru și al altor țări, care folosesc nuanțe apropiate ale culorilor, au apărut de mai multe ori, la competiții sportive, de pildă. Stema ne-ar individualiza, desigur.
Pe de altă parte, majoritatea statelor lumii au stema sau alte simboluri naționale pe drapel; acest lucru este aproape unanim în Asia, Africa, America de Sud, mai puțin adevărat în Europa… Să fie o legătură cu degringolada identitar-spirituală care bântuie Bătrânul Continent?... Observație surprinzătoare, întrebare retorică – cu atât mai importantă devine aplicarea stemei pe drapelul nostru național…
De aici, majusculele prepoziției (asociative) din titlu...