Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Urmuzind fără Urmuz

Nu căutați în dicționar înțelesul verbului din titlu, încă nu a ajuns acolo, chiar dacă este practicat zilnic. Mă rog, fără Urmuz, fără geniul lui (nicio exagerare; vedeți, de pildă, cartea din 1970 a lui Nicolae Balotă, chiar Urmuz intitulată, vedeți în revistă studiul profesorului Lucian Costache), ci doar la nivelul absurdului de mică statură și de mare întindere, al logicii sparte și al cuvintelor contrafăcute, unele demonizate, altele fetișizate, toate însă bine amestecate în mojarul propagandei, la vremea post-adevărului (dezarmant-crepuscular conceptul de pe urmă, sugerează măcar un sfârșit de epocă, dacă nu și un sfârșit de lume). Propagandă = manipulare, în sensul influențării convingerilor și comportamentului. Discuție lungă, au mai apărut articole în revistă dezbătând subiectul și vor mai apărea. Problemă în același timp veche și din ce în ce mai acută, dar, nimic mai adaptabil-adormibil la om decât simțul mirosului și cel al absurdului… Cu un dezavantaj capital pentru unul ca mine, aproape septuagenar, cu „cei șapte ani de acasă” marcați de educația rural-creștină, moral-ecologică i-aș zice, fără E-uri, peste care s-a așezat educația universului de curății și semne al matematicii. Admit că sunt irecuperabil. Măcar de-aș fi un minoritar (din acest punct de vedere! – mă grăbesc să precizez că „regretul” este bine delimitat), dar constat, slavă Domnului, că nu sunt, încă, pentru că mi-aș putea atunci revendica drepturile politically corecte.

Începând cu dreptul la greață (liber exprimată) – nimic mai mult, și cu dreptul la alegere (idem) – nimic mai puțin...

Jumătate din ce văd-aud-citesc, mai ales pe ecranele de tot felul care mă înconjoară, este propagandă nerușinat deghizată în „dezbateri” pline de diversiuni, sofisme, aberații, din greu glazurate cu superficialitate hlizită și amoralitate, dar toate bine orientate. Banii și mass-media conduc lumea, se spune (dar și aici e o manipulare: banii și mass-media sunt mijloace, care este scopul și, mai ales, cine sunt beneficiarii? – atenție la plural: pare clar că interesele mai multor „entități”, unele obscure, altele mai la vedere, concordă, de aici aparența de coordonare, de „boală” a civilizației). Iar distribuția e cvasi-urmuziană: un număr de mercenari ai entropiei, ai anomiei, ai sabotării memoriei, ai mlaștinii nivelatoare „progresist”-globalizatoare, generând ritos vădit găunoase, dar retoric folositoare sofisme, un număr de „vorbitori de vorbe”, sobri, aferați, harnici și locvace, posibil bine intenționați, gargarisind platitudini de care par a fi deosebit de mândri, și, un masiv halou pentru cei de mai devreme, snobii și fripturiștii, închipuiții și cabotinii responsabili cu zornăirea de aberații și de hlizeală. Printre toți aceștia (câți cu mânere”, câți cu instrucțiuni în plic?), cei care chiar au ceva de spus, profesioniști în profesiile lor, dar stângaci, parcă jenați, aproape nevăzuți și neauziți din cauza zgomotului, a diversiunii.

Ar trebui să ilustrez cât de cât cele de mai sus, pentru a putea să-mi reclam mai argumentat dreptul la greață și dreptul la alegere (liber exprimate) – laitmotivul acestor rânduri.

Nu știu cu ce să încep, încep cu… teoria. Fereastra Overton. Căutați pe internet, găsiți informații despre domnul care i-a dat nume, găsiți sistematizări ale acestei tehnologii de manipulare, de impunere, în pași bine studiați și bine conduși, până la a deveni legală și cool, a unei idei oricât de inacceptabile la început. Exemplul cel mai frecvent folosit: canibalismul. Simțiți o frământare în stomac? E doar un exemplu didactic, înlocuiți cu alte –isme comportamentale, dintre cele multe cu care v-ați acomodat deja, dintre cele ce așteaptă la rând, oricât de aberante vi s-ar părea acum. Nu dau exemple, îmi mărturisesc doar greața, la modul acesta, aluziv, și vă invit să pro- duceți o listă a aberațiilor care vă făceau măcar să strâmbați din nas acum un deceniu sau două sau trei, multe dintre ele tradițional imorale sau dezgustătoare, dar care vi s-au impus prin mijloace „profund democratice”, de nu mai puteți acum nici măcar vorbi- vota, tot democratic, împotriva lor... O tehnologie Overton cere o logistică de o amploare instituțională, ea nu poate fi contracarată cu adevărat la nivel personal. Asta nu ne justifică sau micșorează lașitatea, rămânem complici, pe lipsa noastră de reacție se contează.

O largă clasă de aberații moderne, post-moderne, post-orice, poate fi pusă sub semnul exhibării/ cultivării animalului din om, în dauna zicerii creștine cu „chipul și asemănarea Domnului”, sub adăpostul ideii de libertate echivalată cu lipsa de constrângeri. Şi de bun-simț. Cu prisos de vid mintal și sufletesc – mă întreb, cu oarecare tristețe, ce poate fi în capul unui mobo-exhibiționist, participant, de pildă, la o acțiune gen „ziua în care se merge dezbrăcat în metrou”. Şi câte alte „proiecte” similare, cretin-puștești, pe care le tratăm de obicei cu îngăduință laș-naiv-pedagogică – și cu greață, câtă ne-a mai rămas. Pentru că, ziceam, suntem tare adaptabili – și zilnic ajutați să ne adaptăm la brava lume nouă, planificată a fi un furnicar de homunculi disciplinați- amorali-asexuați, produși în retortele alchimismului oengisto-globalizator.

Iartă-ne, Demetru Dem. Demetrescule, că ți-am luat avertismentul à la légère!...