Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Oficial ne merge bine

Nu mai știu formația sau interpretul, refrenul îmi umblă însă prin minte, reamintit sistematic de guvernanți și de trompețelele lor propagandistice. Demagogie autentică, diversiune comandată, prostie, autosugestie exprimată în public (tot o formă de prostie)? – toate acestea la un loc?, la fel ca pe vremuri, când nivelul de trai al popolului creștea necontenit (spre hazul de necaz al glumei-întrebare „ce crește în România – pe atunci, RSR –, dar nu se vede?”; pentru cititorii tineri, adaug că răspunsul era, desigur, „nivelul de trai”…).

Și, pentru că am început lejer, înainte de a redeveni serios, mai amintesc o glumă care face cât un pamflet: se spune că, prin anii ’50, „La Capșa, unde vin toți seniorii/ Local cu două mari despărțituri:/ Într-una se mănâncă prăjituri,/ În alta se mănâncă scriitorii” (Nicolae Crevedia), a intrat un entuziast care a anunțat: „Ați auzit, tovarăși? De azi, în Uniunea Sovietică pâinea se dă gratis!...”, iar un confrate din sală a replicat „Da, dar cu ce preț?…” Istoria nu consemnează numele protagoniștilor sau soarta celui de-al doilea, rămâne însă dialogul și teribila constatare-răspuns. „Da, dar cu ce preț?...”

Aceasta este întrebarea, nehamletiană, stimabililor (vorba vine) guvernanți și deloc stimabililor propagandiști, angajați sau doar gudurându-vă pe lângă primii. „Românii nu au dus-o niciodată mai bine ca acum!” Sunt perioade când gogomănia aceasta se aude săptămânal. „Mai bine” presupune o comparație, iar dacă comparăm cu anii ’80, cu anii de după război, că nu are rost să mergem mai departe, adevăr grăiește lozinca dinainte. Plus că, nu-i așa?, găsim în jur de toate, de la blugi și banane la mașini cu cilindrii în V, de la bilete de avion la electronice de toate formele, de la cazinouri la distracțiile cele mai variate, mai moderne, ba chiar și droguri găsim. Programe TV „pentru tot cartierul” – folosesc promiscua sintagmă cu gândul la nenumăratele șouri, politico-mondeno-umoriste, culturale zise uneori, justificând cu toate jocul de cuvinte sugerat de formularea „canale TV”. Găsim de toate, bani și români nu prea găsim. Și nici România nu prea mai știm a cui este. Am descris, pe scurt, prețul.

O ducem bine (haida-de! întrebați-i pe pensionari) cu bani din viitor și din vânzarea țării. Dacă ceva le-a reușit guvernelor din ultima vreme, împrumuturile și vânzările sunt acelea. Bunăstarea noastră (idem) va fi plătită de generațiile viitoare – încep să fiu precaut, nu mai zic „nepoți”, că, la cum merg lucrurile, vor pune umărul- punga și strănepoții. Iar de prea mult bine, vreo 5 milioane de români, nimeni nu știe exact câți, și-au luat lumea în cap, un exod cum nu a mai cunoscut vreodată țara aceasta. Clișeul continuă cu „țara aceasta bogată”, dar trebuie actualizat cu „și sistematic prădată”. Propagandiștii nu citesc revista, altfel ar fi vai și amar de mine după remarca dinainte – numai că mă grăbesc să le amintesc că însuși președintele României ne spunea, prin 2017, că 40% din pământul arabil al țării este vândut străinilor. Iar pădurile ne-au fost „bărbierite” (noroc că ele mai și cresc la loc), că peste tot, se vede cu ochiul liber, fabricile au fost privatizate, închise, dezmembrate, vândute la fier vechi, parcă pentru a preveni orice șansă de resuscitare. Câteva au încăput pe mâna unor „investitori” care le-au „retehnologizat” și fac acum bani din ele – deci se putea (știu, nu aveam capital, nu aveam investitori locali – dar acum avem, dacă interesele geopolitice și corupția i-ar lăsa în pace măcar, în loc să-i saboteze, am mai avea o șansă). Băncile, apa, gazul, energia, autostrăzile, Poșta și CFR-ul, și încă altele…

Ne-am pierdut între timp și demnitatea, istoria, încrederea în noi, în stat, în instituțiile acestuia, parcă toate conlucrând la sleirea cetățeanului, la aservirea externă, globalist-progresist-bruxelleză. (Atenție, am scris cândva în revistă despre nevoia de UE, nevoia Europei, deci și a noastră, dar nu de această UE… Amintiți-vă și cu câte umilințe am intrat – ne-au intrat, atunci când a prevalat interesul lor – în UE și în NATO, „marile realizări post-decembriste”, de câte ori am exclamat că „și noi suntem europeni”, ca și când Oltul, Mureșul și Argeșul ar curge printre dunele Saharei…) Multe aș mai avea de adăugat, poate voi reveni cândva.

Post scriptum. Are legătură cu cele dinainte, dar merită un titlu separat: trăim tot mai mult 2D! Ecrane peste ecrane, noi cu ochii și cu mintea la ecrane. Cu biografia pe ecran, cu existența pusă la vedere. 2D. Comunicăm online, lucrăm online, tot mai multe întâlniri, ceremonii, ședințe, ba chiar și aniversări se organizează astfel. Citim despre persoane care se îndrăgostesc, ba chiar se căsătoresc online (nunți online?!), eventual cu „ființe IA”, virtuale, știind că sunt virtuale. Ne mirăm, ne amuzăm de multe dintre acestea, dar psihiatrii ar trebui să ne atragă atenția că… lumea este, totuși, 3D. Sau, poate, cu și mai multe dimensiuni, fizica modernă așa susține. Iar pe Dumnezeu chiar L-aș plasa într-o dimensiune superioară, privind universul nostru tridimensional „ca în palmă”. Cu milă, poate și cu mânie. Deocamdată, reducerea la 2D elimină din scenă trei dintre simțuri (miros, gust, pipăit), am mai vorbit despre asta, când vom fi protezați cu cipuri EM (Elon Musk, ca reprezentant simbolic), vom și mirosi și gusta privind un ecran. Matrix (filmul), cu noi toți actori. Prin antichitate se credea că pământul este plat, mai sunt și astăzi „platologi” care cred asta – sensul este altul, dar mai știi la ce se gândea Ptolemeu?... laudă lui, vorba lui Nichita Stănescu.

De încheiere și spre luare aminte: corect, 2D este mai mult decât 1D, decât un text. Ne (mai) este însă la fel de clar și că 2D este mult mai puțin decât 3D?... Întrebare inutilă, important este că, aplatizați deja, oficial nouă ne merge bine!... Da, dar cu ce preț…