Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Acapararea informării

Sintagma pare chinuită, dar am ales-o pentru a da un înțeles în plus abrevierii care ne bântuie de un număr de ani, AI… Mesajul se referă, de fapt, la ceva de genul AC = acapararea comunicării, care descrie fenomenul general, fundamental, ireversibil al monopolizării comunicării de către informatică/digitalizare, ceea ce au reușit să facă, în numai câteva decenii, internetul și telefoanele „deștepte”, telefoanele cu ecran tactil, de fapt, super-calculatoare în raport cu calculatoarele de acum vreo 60 de ani. Omul a comunicat dintotdeauna, imediat ce a întrezărit posibilitatea de a trece de la erectus la sapiens. Iar în ceea ce privește telefoanele-super-calculatoare de azi, putem spune, preluând o „dogmă” a biologiei (umane), că ontologia repetă filogenia.

Comunicare/informare înseamnă transmitere de semnale/informații. Sonore și vizuale pentru multe milenii, până prin secolul XIX: voce, fluierături, tobe, tulnice și altele similare, focuri pe deal, fum ca în cărțile și filmele cu indieni, prin semne grafice, scriere până la urmă. După descoperirea electricității, a apărut telegraful (cu fir), apoi telefonul (idem), electromagnetismul a eliminat firele și, important moment, a adus radioul. Au trebuit decenii bune până să se poată transmite și imagini (în jurul anului 1930), dar televizorul a intrat cu putere în scenă (victorios până la dependență după inventarea telecomenzii…). În paralel, au apărut ziarele, cărțile, cinematograful.

Calculatorul a acaparat (făcând mai eficiente, puternice, penetrante, acoperitoare) toate acestea, după apariția internetului, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut. Spuneam și altădată, nu degeaba se vorbește despre www = world wide web, pentru că web înseamnă, la origine, „plasă de păianjen”. Iar „plasa” internetului s-a înfășurat definitiv, insidioasă, necruțătoare, peste umanitate, telefoanele fiind „păianjenii” care ne inundă cu mesaje text-audio-video, anesteziindu-ne, în paralel „sugând” ce vor fi având ele de supt, ca niște arahnide inteligente ce sunt.

Și așa va rămâne, iar aici stă marea putere și marea transformare adusă de digitalizare, repet ideea, pentru că este fundamentală și deloc subliniată așa cum s-ar cuveni: digitalizarea a subordonat/acaparat comunicarea. Implicit, a subordonat funcționarea societății, deci viața oamenilor. (Nu atașez nicio judecată de valoare acestei afirmații, se poate specula în toate direcțiile, spre bune și rele, s-au imaginat suficiente scenarii, cât de multe utopice la fel de multe distopice, mă rezum la a reaminti ideea de pharmakon a lui Platon, de entitate care este în același timp medicament și otravă, în funcție de doză, de „medic”...)

Să nu uităm un mic detaliu, tipic pentru prescurtarea AI (IA pe românește) în sensul cunoscut: calculatoarele curente, capabile de „învățare”, creditate așadar cu inteligență, simulând atât de convingător IU, inteligența umană, nu numai că diseminează-colportează informație, dar mai și „produc conținut”, cum se spune în branșă. Am ajuns deja în stadiul în care trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce primim pe ecranul cel sensibil este produs de un om sau de un bot (prescurtare de la robot, că o silabă în plus ne agresează lenea tot mai confortabil instalată în obișnuință), dacă ceea ce citim-privim are măcar controlul și validarea unui om.

Auz și văz până aici, simțurile care se bazează pe energie, pe unde/vibrații. Mai avem însă și alte simțuri: miros, gust, pipăit. Animalele chiar folosesc mirosul pentru a comunica, pentru a abstrage informații din jur. Acestea sunt simțuri care sunt „activate” de substanțe (gust, miros) sau chiar corpuri (simțul tactil). Nu putem transmite (nu scriu „încă”, dar poate ar fi cazul să fiu precaut) la distanță substanțe, dar să ne amintim în context de „structura triadică a materiei”, care spune că materia are trei forme de actualizare: substanță, energie și informație. Iar de la papilele gustative la creier nu merg substanțele gustate – la fel cum nici de la retină la creier nu merg fotonii imaginilor, ci, de-a lungul axonilor ce leagă neuronii, aleargă impulsuri electrice (ajutate de procese chimice, dar detaliile nu sunt relevante aici). La fel cu toate simțurile – iar în acest punct intră în scenă… Elon Musk, cu proiectul lui de implantare de cipuri în creier. Inclusiv, „antene” pentru gusturi și mirosuri, desigur. Nu mai trebuie să transmitem substanțe, nici măcar fotoni/unde, transmitem direct „traducerea” lor în impulsuri nervoase, la țintă, în cortex. Comunicare totală, digitalizată!

Pare/este la fel de SF cum ar fi fost SF acum câteva decenii multifuncționalele telefoane de astăzi. La ce vor mai fi bune atunci organele de simț cu care am fost dotați? Întrebare retorică într-o evoluție normală a lumii, dar semnificativă dacă ne gândim la „lumile noi și minunate” imaginate, de pildă, de A. Huxley și E. Zemiatin, iar asemenea lumi se pot instala, cu ajutorul amintitei digitalizări („comunicarea înseamnă putere”, nu-i așa?, căci prin comunicare se educă și, mai ales, se manipulează) – n-o constat (numai) eu, o spune, de exemplu, Y.N. Harari în scrierile sale recente, iar Harari este istoric (chiar unul corect politic), știe cum merge (sau încotro este direcționată) istoria.

Cum va arăta omul fără organe de simț – și fără gură, că hrana este ușor de „rezolvat”, fără mâini și picioare, că la ce i-ar mai folosi? O sferă, desigur: maximum de conținut (creier) încapsulat într-un minim de suprafață… Asta, la limită, în Punctul Omega, ca să-l amintesc și pe temerarul mult controversat F.J. Tipler, cu a lui fizică a nemuririi… Până atunci, să revenim la… pensiile noastre… și la halucinațiile IA (nu e nicio aluzie în alăturarea cu pensiile)…