Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Ecumenismul Dacoromaniei

Este posibil ca deja titlul dinainte să provoace multora oarece „urticarie” și este sigur că pledoaria pe care o încerc în continuare va avea o asemenea urmare… În primul rând, îi va întărâta pe hlizitorii la adresa „excepționalismului românesc”, dar, pe de o parte, contez pe faptul că-i va deruta toponimul mult-acoperitor, și geografic, și istoric, Dacoromania (apare deja aici un ecumenism sui-generis, încercând să-i concilieze pe dacofili și latinofili, ambele părți purtând eventual sufixe mult mai agresive, etichete neelegante venite dinspre „interlocutori”), pe de altă parte, sunt curios cum pot să contracareze sugestia, detaliată mai jos, că noi, românitatea, se pare că chiar avem o misiune cu adevărat excepțională, anume, ecumenică – la modul practic, de reînfrățire a „celor două biserici”, separate de aproape o mie de ani, de la Marea Schismă din 1054, motivată, la prima vedere, de orgolii umane și amănunte de ceremonie, în fond, de interese „geo-teologice”.

Mai pun puțină sare pe rana anti-excepționaliștilor, reamintind că în România, chiar și în cea de azi, așa „grănițuită” (după expresivul termen propus de acad. Al. Surdu) cum este, trăiesc laolaltă, în modul cel mai firesc, peste 20 de etnii, mai toate (excepția cea mai evidentă este cea a maghiarilor) venite aici spre a conviețui, cu accent pe „con”, fie fugind de diverse represalii (armeni, evrei, lipoveni), fie pur și simplu căutând un loc de casă (mai toți ceilalți). Au fost și unii (precum sașii) aduși, cu motive militare sau economice, integrați cu vremea printre români. Nu cred să mai existe vreo țară europeană de o mărime comparabilă cu România în care să trăiască alături în bună pace atâtea etnii (se înțelege, nu număr emigranții moderni, ci doar grupurile stabilizate, coerente cultural).

Cam la fel este cu religiile. Aproape sută la sută creștină, puțin peste 86% ortodoxă, populația României însumează în jur de 10% catolici de diverse nuanțe, plus credincioși de alte rituri (cf. recensământul din 2011, sursa Internet). Catolicizată cu forța pe vremea Habsburgilor, Transilvania și arată gotic, iar catedrale catolice funcționează și în restul țării (amintesc una mai puțin cunoscută decât merită, cea poloneză din Cacica, ridicată la 1904, realmente spectaculoasă). Se pare că în România există și vreo 80 de locașuri de cult musulmane, cea mai faimoasă fiind Moscheea din Constanța, construită, tot la început de secol XX, din inițiativa Regelui Carol I, catolic domnind peste o țară ortodoxă…

Până aici, nu neapărat ecumenism – pur și simplu normalitate. Îi putem spune și omenie, un (alt) cuvânt românesc greu de semnificații și greu de tradus.

Plus ceva intim poporului român, semnalat și de Eminescu (Timpul, 10 septembrie 1880; o mare parte din articol este reprodusă la pagina următoare, și alte rânduri din el decât cele de mai jos fiind relevante pentru discuția noastră): „Am susținut mai mult: că legea catolică la români, ritul greco-catolic, se deosebește de restul bisericii române într-un mod cu totul exterior, cel puțin în ochii poporului, și că deosebirea nu are înțeles decât pentru clerul superior. Așadar, ceea ce am crezut noi esențial nu e deosebirea de dogme între noi și alte biserici; pentru conștiința poporului o asemenea deosebire e imperceptibilă.”

Mai aproape de zilele noastre… În ianuarie 1989, Preafericitul Teoctist, Patriarhul BOR, întorcându-se din India (!), face o vizită neautorizată de autoritățile bucureștene Papei Ioan Paul al II-lea, polonez cu origini românești. Apoi, în mai 1999, Papa Ioan Paul vine oficial în România, reîntâlnindu-se cu Patriarhul Teoctist. A fost prima vizită a unui papă, la aproape un mileniu de la Marea Schismă, într-o țară preponderent ortodoxă!

Trei amănunte cu totul semnificative legate de această vizită merită subliniate (o face și Tudor Nedelcea în textul Pentru unitatea lumii creștine, reluat în cartea Biserica și societatea, Editura Sitech, Craiova, 2019, text care a declanșat și pledoaria de față).

În timpul vizitei, Papa a numit de mai multe ori țara noastră Grădina Maicii Domnului, iar la București, localnicii care l-au întâmpinat au scandat în mod repetat Unitate, unitate! Papa a remarcat acest lucru și, ulterior, a amintit chemarea românilor în fața pelerinilor adunați la Vatican. În plus, Papa a făcut o consistentă donație pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Peste două decenii, în vara anului 2019, și Papa Francisc a vizitat România. O reconfirmare deplină: sloganul vizitei sale a fost „Să mergem împreună!”, Patriarhului Daniel i s-a adresat cu „Frate drag”, unul dintre momentele importante ale vizitei a fost slujba din Catedrala Mântuirii Neamului, iar președintele Johannis i-a reamintit Papei, în alocuțiunea sa de la Palatul Cotroceni, că „veniți în Grădina Maicii Domnului”.

A mai semnalat ceva președintele, a vorbit despre asta și Papa Francisc, anume că numeroși români (ortodocși) au emigrat în ultima vreme în vestul (catolic al) Europei. Detaliu din nou vrednic de subliniere: vreo cinci milioane de ortodocși (îi includ și pe basarabenii plecați în Europa – de-asta și vorbeam la început despre românitate) nu numai că trăiesc în țări (tradițional) catolice, dar și-au luat cu ei, pe lângă limbă și obiceiuri, și credința – iar BOR, i-am mai făcut cândva o plecăciune pentru asta, a trimis preoți, a organizat sute de parohii ortodoxe, din Australia până în Canada.

Afirmația-îndemn sugerată de titlu și exemplificată până aici este acum clară: poporul român are vocație, dacă nu cumva și menire, ecumenică! Iar semnele par a spune că la un mileniu de la Schismă, schisma va fi istorie…

Dar… Dacă trei decenii vor fi suficiente… căci ușor e de spart un vas și greu e de refăcut din bucăți vasul dintru început… Orgolii, diferențe de ceremonie, interese „geo-teologico-politice”… La nivelul „clerului superior”, nu al poporului, vorba lui Eminescu. Încă o frază din articolul său: „Bizanțul a avut veleități de papism, Biserica rusească are veleități de cezaro-papism”. O scria cu un secol și aproape jumătate înainte de Putin, de Erdogan, de presiunea musulmană asupra Europei – parcă scria azi de dimineață. În mod normal (dacă diavolul nu ar fi și el treaz…), numita presiune ar trebui să grăbească lucrurile.

Pentru că suntem în aprilie, pregătindu-ne să luăm Lumină: un prim pas ar fi unificarea Paștelui, defazarea sărbătorii (în funcție de… fazele lunii) fiind, cu siguranță, o ciudățenie pentru orice credincios „de rând”. În 2025, și Paștele ortodox și cel catolic „cad” în aceeași zi, 20 aprilie. Va rămâne așa și mai încolo, adică tot pe 20 aprilie, și pentru catolici, și pentru ortodocși? Vor reuși înalții ierarhi, că de ei depinde, să decidă că e vremea „să mergem împreună”? Lumina-i-ar Cel de Pretutindeni, Același pentru toți…

P.S. (Pentru că detaliile contează:) Ecumenism = Mișcare de refacere a unități universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic. (DEX, 2009) Voiam să subliniez „cu respectarea autonomiei lor”, dar n-am vrut să fiu tendențios…