Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Trotineta, ca totem

Dacă mai adăugăm și un cod QR, obținem chiar un blazon al vremurilor din urmă, de fapt, mai ales al generației tinere-deștepte-și-frumoase, după cum se autonumește ea, bine infantilizată, după cum sugerează „blazonul” propus mai devreme, dizgrațios precum numitul cod. La începuturi, când vedeam tineri, mai ales băieți, pe trotinetă, unii bine îmbrăcați, neapărat cu un rucsăcel în spate și cu căști în urechi, eram amuzat, expiratul de mine, pentru că asociam scândurica pe role cu pantalonii scurți ai elevilor de școală primară, așa cum era pe vremea copilăriei mele. Recunosc însă că scândurica cu motor electric are o anumită noimă în orașele moderne, sufocate de trafic, ba chiar și în cele turistice, unde cu trotineta te poți deplasa în voie de la un „obiectiv” la altul. Că se poate face, în oarecare măsură, același lucru mergând pe jos, e la fel de adevărat, dar cine ia în serios recomandările medicului (înainte de a ajunge periodic la medic)?! Că multe trotinete (publice) sunt împrăștiate după cum le-a venit la îndemână utilizatorilor lor este la fel de adevărat, o harababură inestetică, dar cine se pune cu progresul?

Am auzit, cred că la radio, că s-a pus municipalitatea Parisului, care a organizat un referendum privind interzicerea trotinetelor și, culmea (sau nu?), cetățenii participanți la vot chiar le-au interzis… Întâmplarea se potrivește oarecum cu ce se întâmplă acum în Franța, cu manifestațiile împotriva ridicării vârstei de pensionare, în ciuda înverșunării guvernului și președintelui, cel de pe urmă, măcar ca imagine, ușor de asociat cu trotineta, rucsăcelul, căștile. Multă vreme mi se părea un mister această înverșunare, nu numai în raport cu riposta stradală, tipic franțuzească de altfel, ci, mai de fond, cu tendința generală în lume de a scurta ziua și/sau săptămâna de lucru, implicit, de a scădea vârsta de pensionare – motive fiind mai multe: robotizarea, inteligența artificială, nevoia de a oferi locuri de muncă tinerilor, inclusiv celor cu trotinetă electrică. De curând, cineva mi-a semnalat o interpretare tocmai pe această linie, dar de tip „conspiraționist”: păstrarea cu niște ani în plus a vârstnicilor la locurile de muncă va avea ca efect creșterea șomajului în rândul tinerilor francezi, care vor trebui să-și caute de lucru în afara Franței, probabil în Germania, care deja se plânge de lipsa forței de muncă, sau în SUA, care în mod tradițional, istoric putem spune, „importă” lucrători instruiți din toată lumea. Așadar, cui prodest înverșunarea guvernului și președintelui francez? Să funcționeze și în acest caz strategia din romanele polițiste? N-aș merge până la a da credit existenței unui plan de sabotare pe termen lung a Franței, cu ajutorul înalților dregători ai Franței, dar că o asemenea consecință este perfect plauzibilă este clar – și la fel ar trebui să fie și pentru diriguitorii Hexagonului… dar se vede că nu e…

Să lăsăm Franța, cu preocupările și păcatele ei (greu va uita ea de ghilotină…), și să revenim la trotinete, la ideea de infantilizare, pentru că aici vreau să ajung. Întrebarea-mesaj este dacă nu cumva trotineta și accesoriile ei nu fac parte dintr-un proces mult mai larg (iarăși: nu spun că e planificat, ci, ca în alte dăți, că e simptom al îmbătrânirii civilizației umane), de… creare a lui Homo Trotineticus, un urmaș „evoluat” al locuitorilor de până acum ai planetei, care să trăiască minimal, folosind mai mult măduva spinării decât creierul, reflexele decât rațiunea, mai mult bidimensional (pe ecrane de tot felul) decât tridimensional, mai mult vizual-sonor decât folosind și celelalte simțuri, mai mult singur decât cu familia sau prietenii, mai mult de acasă decât în afara casei, care-și satisface majoritatea nevoilor (putem specula copios în direcția asta) comandând satisfactori (termen general, din zona teoriei nevoilor umane), prin scanarea unui cod QR, prin atingerea unui ecran, fără a folosi litere sau cuvinte, plătind cu bani virtuali sau, mâine-poimâine, cu puncte-credit, gestionate automat de calculatoare, un Homo care nu se mai îndoiește de nimic, nu urăște pe nimeni, dar nici nu iubește pe nimeni altcineva decât pe sine, n-are entuziasm, n-are dorinți și nici căinți, vorba poetului, ascultă orbește de Stăpânire, de pildă, e dispus să se vaccineze lunar împotriva tuturor bolilor, reale sau posibile, cu condiția ca rapelul-la-rapel și tot ce urmează să poarte nume englezești (booster fiind exemplul meu preferat, obsesie recentă de tristă amintire), care vegetează fericit până la adânci și serbede bătrâneți…

Am parcurs de curând o foarte reușită carte, Cronicile bătrânului sefist, cu uimirea, confirmare de fapt a unei observații „folclorice” mai vechi, că autorii de SF au prevăzut tot și încă ceva pe deasupra, mai ales în direcția avertismentelor, a distopiilor, a pericolelor ce pândesc prin cutele viitorului – au prevăzut tot, dar nu infantilizarea omenirii, plecând de la generalizarea smartfoanelor și a trotinetelor… Și putem ușor extrapola: va apărea cu siguranță și smart-trotineta, autonomă, controlată de IA, astfel încât Homo Trotineticus să poată căuta pokemoni cu telefonul în timp ce merge, de undeva până altundeva, că oricum nu-l interesează prea mult, sau să asculte muzică cu ochii închiși sau să doarmă pur și simplu…

Încă o dovadă că, așa cum s-a tot spus, viața bate literatura. Cu trotineta o bate…