Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Sfârșitul ideologiilor(?)

Semnul de întrebare este, desigur, o măsură de precauție, știind că mai toate sfârșiturile majore anunțate în ultimele decenii se tot amână, chiar dacă, unele, au fost prezise de „colapsologi” bine documentați. Nu mă refer la sfârșitul lumii în multele variante TV, ci la articole și cărți scrise de profesioniști, argumentate, dar care au exagerat copios cel puțin în titluri – poate că acesta era scopul: să atragă atenția asupra unor tendințe dăunătoare din științele avute în vedere. Pentru că despre științe a fost vorba de multe ori. De departe cel mai cunoscut este dumnealui F. Fukuyama, cu cartea The End of History and the Last Man, din 1992. Îl urmează A. Lindley, în 1994, tot cu o carte, The End of Physics: The Myth of a Unified Theory. În 2007, E.W. Dijkstra semnalează un posibil sfârșit al informaticii, dar tot cu un semn de întrebare după titlu: așa va fi dacă va prevala părerea utilizatorilor cum că „tot ce se putea face s-a făcut” (adaug eu: și dacă ne vom baza mai mult pe forța brută a cloud-ului decât, în termenii lui Dijkstra, pe imaginația informaticienilor și pe cercetarea fundamentală, „teoretică”). Închei lista cu articolul lui K. Devlin din 2013, The Death of Mathematics. Titlu tranșant, „vinovatul” fiind calculatorul, dar nu intru în detalii.

Să lăsăm bibliografia, era oricum menită doar să dea un cadru respectabil constatării mele (nici nu-i spun prezicere, deja se întâmplă): Gata cu ideologiile! Lămâia este stoarsă, au mai rămas doar niște sâmburi în mâna unor grupuri de interese! Zona ideologică este suprasaturată, compromisă și inutilă. Populată azi cu sloganuri ad-hoc și cu campanii mediatice. Explic imediat.

Plec de la dicționar, pentru a avea o referință (și o măsură a generalității definiției): Ideologie = „Totalitatea ideilor și concepțiilor filosofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă”.

În mod tradițional, așa ceva creează filosofii, gânditorii, de obicei în mai multe etape, ba chiar generații. Rezultatul îl preiau partidele (apropo de „categorii”, în epocile de până acum), ca justificare pentru acțiuni, dar lucrând în interesul lor – invoc, a multa oară, eseul Simonei Weil, scris în 1943 și tradus în mai multe limbi, Note sur la suppression générale des partis politiques. Conform unei convenții vechi, ideologiile sunt mai de stânga sau mai de dreapta, cu cât mai depărtate de centru, cu atât mai utopice și, la limită, mai criminale. Nu numai experiența sângeroasă a ultimelor secole a compromis ideea de ideologie, sinonimă în mare măsură cu politicianismul, ci și intervenția continuă a ideologicului în cultură, școală, mass-media, deci în viața de zi cu zi. Vezi corectitudinea politică, genderismul, inclusivismul și câte altele, până la antologicul cancel culture. (Nicio diferență de stil și amploare față de vremea marxism- leninismului...)

Cu două mențiuni imediate. Pe de o parte, în manifestările practice, legate de partide și politicieni, ideologiile se amestecă imprevizibil (aș zice chiar nerușinat), încât a vorbi azi despre stânga și dreapta, de exemplu, e o naivitate. Pe de altă parte, diferența (i-aș zice chiar schizofrenia) dintre ceea ce spun și ceea ce fac partidele și toată mașinăria politică (atunci când e cazul, și guvernamentală) din jurul lor, luându-și o ideologie sau alta ca paravan, este atât de vizibilă încât termenul de ideologie și-a pierdut credibilitatea. La fel ca toți cei care invocă, dezbat, comentează principii ideologice, cu atât mai mult cei care fac asta în mass-media, cu vădit partizanat, adesea (că altfel nu ar apărea atât de insistent pe atâtea ecrane) cu sarcină, de la partid, de la UE, de la variate „laboratoare” discrete, ascunse cel mai adesea după deget, pentru că interesele le demască mai ceva decât „laboratoarele” concurente/adverse.

Și ajung la argumentul major care îmi dă certitudinea că ideologiile și-au trăit traiul: în lumea digitalizată și centralizată de azi (am mai vorbit despre foloasele și, mai ales, marile vulnerabilități ale centralizării lumii, ale globalizării), „categoriile” la care face aluzie DEX-ul nu mai au nevoie de ideologii pentru a-și atinge „interesele și aspirațiile”.

Iarăși două aspecte: pe de o parte, instrumentele de persuasiune, manipulare, control al popoarelor au ajuns suficient de eficiente și complexe, folosind mass-media (includ internetul), propaganda științifică (sau pretins științifică), legislația și statul însuși, organizațiile și organismele internaționale, ONG-urile mai contagioase decât orice virus, încât, al doilea aspect, cinismul și agresivitatea „categoriilor interesate” se pot manifesta direct, fără a se mai deghiza ideologic. Le ajung, simplific, fereastra Overton (ca tehnologie de manipulare) și directivele UE pentru… a face din Olanda o țară fără vaci și a impune lăcustele în meniul chic al parizianului…

Toate acestea acționează (deocamdată) mai ales peste lumea occidentală, dar, din olandă în olandă și din ucraină în ucraină, vor „civiliza” (versiune curentă: reseta) toată planeta… Cu mari șanse ca sfârșiturile semnalate, și încă altele, să vină toate deodată, la pachet – doar dacă nu cumva, între timp, nu vom trăi și sfârșitul resetării…

Resetarea resetării, ce titlu optimist de editorial!... Ceva semne ar fi...